Caută
Close this search box.

Emil Constantinescu, în doliu

”Decesul profesorului a survenit vineri, potrivit anunțului postat pe pagina de Facebook a Facultății de Geologie. ”Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București, anunță cu tristețe trecerea în neființă a celui care a fost un om de știință de o valoare incontestabilă și un creator de școală geologică, profesorul universitar Corneliu Dinu, decan al facultății în perioada 1990-2003. Transmitem sincere condoleanțe și regrete familiei îndoliate!”, se arată în respectivul mesaj.

Profesorul Corneliu Dinu, fostul decan al Facultății de Geologie de la Universitatea din București, a încetat din viață. Coleg cu profesorul Dinu, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a dat publicității un mesaj în care omagiază memoria celui defunctului.

Fostul președinte Emil Constantinescu a transmis și el un mesaj de condoleanțe, el fiind rectorul Universității București în perioada când Dinu era decan.

”Am aflat cu tristețe că ne-a părăsit profesorul Corneliu Dinu, colegul nostru de la Facultatea de Geologie, decan al acestei facultăți timp de 14 ani, căruia îi rămân profund recunoscător pentru sprijinul acordat în perioada în care am fost prorector și rector al Universității din București. Inginer geolog, profesor, conducător de doctorat și manager, Corneliu Dinu și-a pus amprenta asupra învățământului românesc de geologie și asupra geologiei românești în cei 50 de ani de activitate academică și s-a bucurat de binemeritată recunoaștere pe plan național și internațional”, se arată în mesajul lui Emil Constantinescu, citat de RTV.net.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri