Caută
Close this search box.

Gabriela Firea se pregăteşte să redeschidă parcurile din Bucureşti VIDEO

gabriela firea

Parcurile și cimitirele din București ar putea fi redeschise după 15 mai, când expiră starea de urgență. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat la Digi24 în ce condiții vor putea merge bucureștenii în parc.

„Am făcut solicitare către Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, pentru a se convoca o ședință și a introduce pe ordinea de zi două puncte solicitate de cetățeni. Primul se referă la posibilitatea de deschidere a parcurilor din capitală și redeschiderea cimitirelor.

Sunt de acord cu recomandările medicilor și acestea trebuie să fie respectate, ca populația să nu înțeleagă că din 15 mai intrăm în normalitate și practic să ne comportăm ca înainte de debutul pandemiei. Trebuie păstrate în continuare restricțiile anunțate de epidemiologi, infecționiști, recomandările de la OMS și din partea specialiștilor naționali – distanțarea socială, purtarea măștii acolo unde este necesar, în special în spații închise, evitarea aglomerației, evitarea aglomerării unor zone din parcuri”, a spus Firea.

„Cred că cei mai mulți cetățeni au înțeles că spre binele lor trebuie păstrate în continuare aceste reguli și disciplina pe care ne-am impus-o cu toții și care că a dat rezultate. Putem să vorbim de o situație în care nu a fost copleșit sistemul de sănătate, ne dorim ca în continuare acesta să nu fie copleșit, să avem un număr limitat de contaminări.

Chiar dacă se vor deschide parcurile, vom avea colegi care vor informa cetățenii care ies la plimbare că trebuie să evite întâlnirea cu alte persoane, îmbrățișările, strângerile de mână, mersul în anumite locuri unde de obicei se jucau table, se juca rummy, se juca șah și se făcea aglomerație. Propunerea noastră este după finalul stării de urgență, după 15 mai”, a adăugat ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri