Caută
Close this search box.

Italia raportează 111 decese şi 416 cazuri noi de infectare cu Covid-19 în ultimele 24 de ore

coronavirus

Bilanţul pe o zi al deceselor provocate de noul coronavirus în Italia a înregistrat sâmbătă o uşoară creştere, fiind de 111, comparativ cu 87 la precedenta raportare, însă numărul cazurilor noi de infectare a scăzut de la 516 la 416, a comunicat Agenţia de Protecţie Civilă, transmite Reuters.

În ce priveşte decesele recenzate începând din 21 februarie, acestea au ajuns la 33.340, Italia fiind depăşită la acest capitol doar de Statele Unite şi de Marea Britanie.

Numărul total al persoanelor confirmate cu noul coronavirus este acum de 232.664, al şaselea cel mai ridicat bilanţ la nivel mondial, după SUA, Rusia, Spania, Marea Britanie şi Brazilia.

Tot potrivit Agenţiei de Protecţie Civilă, de vineri până sâmbătă, numărul purtătorilor activi de coronavirus a coborât de la 46.175 la 43.691.

Dacă vineri se aflau la terapie intensivă 475 de pacienţi, sâmbătă numărul lor s-a redus la 450, păstrându-se tendinţa descendentă, transmite Agerpres.

În total, 155.633 de persoane au fost declarate vindecate, comparativ cu 152.844 în ziua precedentă.

Până în prezent, 2,405 milioane de persoane au fost testate pentru noul coronavirus, după ce vineri numărul lor era de 2,369 milioane, la o populaţie de circa 60 milioane de locuitori.

Mica regiune centrală Abruzzo nu a furnizat datele aferente ultimelor 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri