Caută
Close this search box.

Klaus Iohannis, diiscuție cu Ursula von der Leyen: Propunerile de buget pentru relansarea economică post-COVID să țină cont de nevoile fiecărui stat membru

Președintele Klaus Iohannis a vorbit la telefon cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, discuțiile axându-se pe propunerile pe care Comisia urmează să le prezinte până la sfârșitul acestei luni cu privire la Planul de relansare economică și varianta revizuită a propunerii privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.
Klaus Iohannis a afirmat că propunerile de buget pentru relansarea economică post-COVID să țină cont de nevoile fiecărui stat membru.
Referitor la pachetul de propuneri pe care Comisia Europeană urmează să-l prezinte cu privire la Planul de relansare economică a UE și varianta revizuită a propunerii privind bugetul Uniunii pentru perioada 2021-2027, Iohannis s-a pronunțat pentru o abordare axată pe unitate, solidaritate și evitarea oricărei diviziuni sau fragmentări între statele membre ale Uniunii.
Klaus Iohannis a subliniat că aceste propuneri trebuie să țină seama de nevoile fiecărui stat membru în parte, să fie echilibrate, proporționale și corect prioritizate, astfel încât să se asigure un răspuns concret la provocările existente.
„În vederea asigurării unui proces eficient de relansare economică, președintele Klaus Iohannis a pledat pentru un buget european puternic, consistent și flexibil. În acest sens, președintele României a subliniat că, în opinia sa, volumul viitorului buget al UE trebuie să țină cont de noile circumstanțe economice în care se află Uniunea. Totodată, a accentuat importanța Politicii de Coeziune și a Politicii Agricole Comune, care trebuie folosite pe deplin pentru reconstruirea economiilor europene, acestea fiind importante instrumente de investiții.
Prin urmare, președintele României s-a pronunțat pentru un nivel crescut al alocărilor pentru cele două politici și pentru un cadru de implementare mai flexibil, astfel încât statele membre să poată adapta sprijinul financiar la nevoile lor specifice.
De asemenea, Klaus Iohannis s-a pronunțat și pentru asigurarea unei infrastructuri puternice de sănătate la nivelul Uniunii, susținând astfel avansarea de instrumente financiare dedicate pentru soluționarea acestei provocări în cadrul redresării economice viitoare”, precizează un comunicat transmis de Administrația prezidențială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri