Caută
Close this search box.

Kovesi, despre Parchetul European: Voi face publică orice încercare de intervenţie în dosare

codruţa kovesi

Laura Codruța Kovesi, șefa primului Parchet European care se va ocupa cu anchetarea fraudelor fondurilor uniunii, a declarat, într-un interviu acordat Euractiv.com, că ea și echipa sa sunt pregătiți să înceapă activitatea ”cu viteză maximă” și să lupte pentru ”protejarea independenței” lor. Kovesi a atras însă atenția că va fi imposibil să gestioneze 3.000 de cazuri, câte a estimat că vor fi înregistrate în primele zile de activitate, cu doar ”32 de procurori și un sfert”.

Șefa EPPO a declarat că parchetul său nu vrea să investigheze ”cazuri mici”, ci își va concentra toată atenția asupra fraudelor mari, transfrontaliere, care nu pot fi anchetate de procurorii de la nivel național din cauza obstacolelor impuse de limitările teritoriale.

Fosta șefă a DNA a făcut mai multe declarații atât despre hotărârea CEDO, care a decis că a fost revocată pe nedrept, fără posibilitatea de a se apăra și încălcându-i-se dreptul la liberă exprimare, dar și despre susținerea pe care a primit-o în timpul cursei pentru șefia EPPO din partea familiilor jurnaliștilor uciși, Jan Kuciak și Daphne Caruana Galizia.

Totodată, Laura Codruța Kovesi a subliniat că procurorii europeni delegați vor lucra sub conducerea EPPO, astfel încât aceștia vor avea garantată independența în derularea anchetelor, dar și că fraudele comise într-un stat /ș.vor fi cercetate de procurori delegați ai altor state, fapt care ar face aproape imposibilă intervenția inculpaților pe lângă procurori.

Fosta șefă Anticorupție a mai declarat că experiența din România a fost ”o pregătire bună” pentru rezistența la eventualele presiuni politice care ar putea apărea în timpul investigațiilor fraudelor din diferite state. Kovesi a transmis că va face publică orice tentativă de intervenție în anchetele procurorilor EPPO, dar și dacă cineva îi va cere să nu își facă treaba sau îi va spune cum să soluționeze un dosar, conform G4Media.

Reporter: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în ​​această săptămână că revocarea dvs. din funcția de procuror șef al DNA (principalul corp anticorupție din România) înainte de încheierea mandatului, v-a încălcat drepturile. Ce înseamnă această hotărâre pentru dvs. personal? Credeți că îi va ajuta și pe alții din Europa, care se află într-o poziție similară?

Laura Codruța Kovesi: Este o victorie. Nu numai pentru mine, este o victorie a procurorilor români și a sistemului judiciar din Europa. Această decizie este foarte importantă deoarece clarifică independența procurorilor în toată Europa și, implicit, și a tuturor sistemului judiciar. Întărește poziția tuturor magistraților din Europa. Această decizie are un caracter istoric, deoarece este pentru prima dată când CEDO extinde garanțiile de independență aplicabile judecătorilor, procurorilor. În acest moment, această decizie îi va proteja pe cei care apără independența justiției și statul de drept împotriva imixtiunilor politice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri