Caută
Close this search box.

La cât a urcat deficitul bugetar după primele patru luni din 2020

deficit

Ministerul Finanţelor a anunţat la cât a ajuns deficitul bugetar după primele patru luni ale acestui an, jumătate din acesta fiind generat de sumele alocate combaterii pandemiei de coronavirus.

Astfel, deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,48% din produsul intern brut după primele patru luni ale acestui an, la 26,82 miliarde de lei, iar peste jumătate este generat de sumele lăsate în mediul economic prin facilităţile fiscale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19, informează Ministerul Finanţelor.

„Creşterea deficitului bugetar aferent primelor patru luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată în principal de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în lunile martie şi aprilie ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgenţă (11,1 miliarde de ei) şi a restituirilor suplimentare de TVA de 3,11 miliarde de lei pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat cu un impact semnificativ în martie, în timp ce în luna aprilie dinamica veniturilor a revenit în teritoriul pozitiv.

De asemenea, pe partea de cheltuieli, faţă de creşterea bugetară prin efectul legilor s-a înregistrat o creştere a cheltuielilor de investiţii cu 3,15 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi plăţi cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 de aproximativ 1,2 miliarde de lei”, arată MFP, potrivit Agerpres.

Soldul negativ consemnat în primul trimestru a fost de 18,06 miliarde de lei (1,67% din PIB) în timp ce, anul trecut, bugetul general consolidat închidea primele patru luni cu un deficit bugetar de 1,1% din PIB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri