Caută
Close this search box.

Ludovic Orban: Resping orice formă de răspândire de știri false în numele libertății de exprimare

guvernul

Ludovic Orban a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, mărturisind că a cochetat cu profesia de jurnalist.

„Trecem, de mai multe săptămâni, România şi alte ţări din întreaga lume, printr-o perioadă marcată de emoţiile şi îngrijorările legate de pandemia de coronavirus şi efectele ei, dar şi de volumul de informaţii şi opinii expuse pe această temă. Presa, vectorul principal al acestor informaţii către cetăţeni, este şi ea angrenată în acţiunea globală împotriva unui virus care pune în pericol sănătatea a milioane de oameni şi care ne-a schimbat viaţa radical”, spune Ludovic Orban, într-un comunicat de presă.

Orban aminteşte însă şi de fenomentul „fake-news”.

„Apreciez şi înţeleg activitatea de jurnalist, eu însumi cochetând cu această profesie la început de carieră. Sunt un susţinător ferm al libertăţii de exprimare, al libertăţii presei, ca garanţie a oricărei democraţii funcţionale. Consider însă la fel de important dreptul cetăţenilor de a fi corect informaţi şi resping orice formă de răspândire de ştiri false în numele libertăţii de exprimare”, a mai spus Orban.

Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, în 1993.

În fiecare an, la 3 mai, sunt marcate principiile fundamentale ale libertăţii presei şi este adus un omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa în timpul exercitării profesiei.

La nivel mondial, 49 de jurnalişti, dintre care trei femei, au fost ucişi in 2019, comparativ cu 80 in 2018, potrivit raportului Reporteri fără Frontiere. Mai mult de jumătate dintre aceştia, respectiv 29, au fost ucişi în zone paşnice, iar peste 60% au fost vizaţi special.

Libertatea presei este în declin în lumea întreagă, în contextul în care unele guverne democratice se alătură eforturilor guvernelor autoritare pentru a împiedica jurnalismul independent, potrivit unui raport al organizaţiei americane Freedom House, publicat anul trecut.

Sursă: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri