Caută
Close this search box.

Marea Britanie. Măsurile de relaxare au fost amânate până în iunie

boris johnson

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat că nu se va renunța la măsurile de izolare în perioada imediat următoare, și că de abia de la începutul lunii iunie se dorește o ridicare treptată a restricțiilor.

Boris Johnson a prezentat un plan de a relaxa graduală a măsurilor care au dus la închiderea unei mari părţi a economiei britanice timp de aproape şapte săptămâni.

„Deşi am realizat progrese pentru a satisface cel puţin anumite condiţii pe care ni le-am fixat, nu le-am îndeplinit pe toate. Nu a venit momentul, așadar, să punem capăt izolării, în această săptămână”, a declarat Boris Johnson

Starea de urgență în Marea Britanie a fost decretată la sfârşitul lui martie. Boris Johnson a subliniat că doreşte o redeschidere a magazinelor şi şcolilor primare „cel mai devreme la începutul lui iunie” şi a unor baruri şi restaurante la începutul lui iulie.

Premierul a mai anunţat că doreşte să instituie în curând „o carantină pentru persoanele care intră în ţară cu avionul”.

„De luni, cei care nu pot lucra de acasă vor fi încurajaţi activ să meargă la serviciu, iar de miercuri oamenii vor putea să facă sport oricât doresc în aer liber, cu condiţia să respecte regulile de distanţare. Puteţi sta la soare în parcul dumneavoastră local, puteţi conduce în alte destinaţii, puteţi chiar să faceţi sport, cu condiţia să fie cu membrii propriei gospodării”, a mai spus premierul britanic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri