Caută
Close this search box.

Nelu Tătaru ne liniștește: Epidemia este controlabilă în acest moment

nelu tătaru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că epidemia de coronavirus este controlabilă în România.

Am avut o alternanţă a numărului de cazuri, dar tot timpul am rămas sub 200 de cazuri la Terapie Intensivă, suntem pe panta descendentă. După 1 iunie ne pregătim pentru o a doua etapă destul de bogată în măsuri de relaxare.

Rămâne ca împreună cu INSP, Centrul Naţiona de Control al Bolilor să evaluăm fiecare zi a acestor relaxări având şi norme de aplicare şi unele restricţii pe care le putem reimpune, în măsura în care vom vedea că măsura este nefavorabilă.

Până acum nu avem un motiv real să ne gândim la aceste restricţii.

In măsura în care vom respecta regulile de igienă, de distanţare socială în locurile publice, putem spune că mergem spre a treia etapă de relaxare după 15 iunie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la Digi 24.

Epidemia este controlabilă în acest moment, dar controlabilă printr-o colaborare a noastră cu populaţia. Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă. Ca număr total de cazuri infectate, aflate în analiza noastră cred că o să ne apropiem de 20.000, dar având o creştere mică sau nesemnificativă de la o zi la alta.

În acest moment avem sub 5.000 de cazuri active din cele peste 18.000”, a mai spus Tătaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri