Caută
Close this search box.

Nu scăpăm de coronavirus nici în 2021. Economiști: „Vom avea șomeri mulți și bani puțini!”

Romănia va fi afectată de consecințele coronavirusului și în 2021, mai ales dacă vom avea parte și de un al doilea val al pandemiei de Covid-19 în această toamnă. O spun la unison analiștii economici, care sunt de părere că impactul economic se va resimţi puternic, cu șomaj crescut și cu euro care va depăși valoarea de cinci lei.

„În cadrul sondajului pentru luna aprilie 2020, au fost adăugate şi patru întrebări suplimentare, cu privire la: impactul economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (37,2%) anticipând că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul I al anului 2021; deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 7,8%; evoluţia, în termeni reali a PIB în 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este -5,2%; rata şomajului la finalul anului 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 8,3%”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei CFR România, remis Agerpres.

Euro va trece de 5 lei în următoarele 12 luni, estimează economiștii
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9180, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9710.

„Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, aproximativ 77% dintre participanţi prevăzând o creştere a preţului CDS cu scadenţă de 5 ani. De asemenea, peste 65% dintre participanţi consideră preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluate”, se mai arată în comunicatul citat.

În luna aprilie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Society România a crescut faţă de luna anterioară cu 11,6 puncte până la valoarea de 32,4 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 14,2 puncte). Această evoluţie s-a datorat în special componentei de anticipaţii a Indicatorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri