Caută
Close this search box.

O mănăstire din Dobrogea vinde online măști de protecție cu mesaje creștine. Cât costă una

Mănăstirea Lipnița din județul Constanța a scos la vânzare pe internet măști de protecție cusute manual, din bumbac, brodate cu mesaje creștine, în culorile tricolorului. Prețul unei măști este de 10 lei, iar produsele pot fi livrate oriunde în țară.

Pandemia naște inițiative dintre cele mai ciudate, de neînțeles în urmă cu puțin timp.

Și, cum masca de protecție va deveni un accesoriu obligatoriu, apar oferte și din partea bisericii, care își transmite astfel mesajul creștin, contribuie și la protejarea credincioșilor, dar obține și niște bani.

Masca personalizată vândută de Mânăstirea ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Lipnița are trei cute și este realizată din două straturi, unul din bumbac și unul dintr-un material nețesut, se arată în prezentarea de pe site-ul mănăstirii.

Măștile sunt reutilizabile, poate fi spălată cu detergent sau săpun și călcată cu fier de călcat cu abur pentru sterilizare.

Livrări oriunde în țară, comenzi pe toate căile

Mesajele sunt brodate în culorile tricolorului și au, după cum era de așteptat, un caracter creștin: ”Cu noi este Dumnezeu”, ”Doamne ajută”, ”Iubește jertfindu-te”, ”Iubire și jertfă” sau ”Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, brodat în limba greacă.

Prețul unei măști este de 10 lei și pot livrate prin curier oriunde în țară, comenzile putând fi făcute pe site-ul mănăstirii, prin e-mail, pe WhatsApp sau telefonic, dovadă că, în ziua de azi, și biserica s-a adaptat vremurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri