Caută
Close this search box.

Pornind de la disconfortul izolării, propaganda rusească, în România, începuse încă din aprilie

rusia

Rusia și-a intensificat campania de dezinformare în perioada pandemiei, în România, după cum arată un raport din 30 aprilie.

Autoritățile române au fost avertizate că disconfortul populației este exploatat pentru a crea tensiuni sociale.

Astfel, în a doua jumătate a lunii aprilie, în campania desfășurată pe platformele de social media din România, raportul realizat de experții Cyber Influence Assessment and Strategies Center (CIASC – un centru de cercetare constituit din experți proveniți din cadrul Secretariatului General al Guvernului prin structura de specialitate coordonată de către secretarul de stat pentru tehnologia informației/CIO Office și din cadrul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București) constată în principal că:

  • S-au transmis activ mesaje de promovare a unor teme ce prezintă Federația Rusă într-o notă pozitivă printre utilizatorii social media din România, inclusiv prin creionarea de asocieri și conexiuni mai vechi între cele două țări. Seturile de mesaje s-au axat pe promovarea generală de acțiuni și poziții ale Federației Ruse în plan internațional sau, în particular, a unor subiecte cu potențial mediatic. Au fost exploatate în acest interval: sprijinul rus în transportul de materiale din China către Republica Moldova, ajutoare umanitare către diverse țări, cultul personalității liderului rus, elemente care ar releva avansul Rusiei în domeniul militar și progresul tehnologic. Suplimentar se identifică și promovează sinergii între Rusia și România în domenii precum colaborarea spațială din trecut, apartenența la familia ortodoxă, “alianța” istorică între cele două state etc.
  • Au continuat campaniile structurale cu atacuri la adresa Uniunii Europene, a NATO și a unor instituții cheie (Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale), prin promovarea de mesaje critice la adresa acestora și interpretarea inclusiv a știrilor neutre într-un registru negativ. Pe lângă postările și materialele critice, Federația Rusă și-a activat rețeaua de propagandiști din România pentru a consolida în paralel tezele campaniei anti-UE
  • Temele de actualitate pe agenda publică au fost exploatate cu aceeași virulență – în special tema tăierilor ilegale de pădure – unde fotografii sau înregistrări video mai vechi, din alte țări, sau colaje de imagini care nu sunt din România au fost distribuite intensiv.
  • O schimbare aparte se înregistrează la categoria mesajelor distribuite pentru a spori confuzia și panica. Pe fondul unei stări dificile datorată izolării populației la domiciliu – situație cu un grad ridicat de sensibilitate având în vedere perioada mare de distanțare – sunt răspândite tot mai multe mesaje și comentarii ce îndeamnă la revoltă, proteste și refuz de conformare la deciziile autorităților.

Raportul concluziona că promovarea de narative pro-ruse pe platformele de social media din România se bazează masiv pe materialele publicate de Sputnik, care sunt reluate apoi de rețele de suporteri și conturi false și difuzate în grupurile de Facebook.

În paralel, vectori de propagandă rusă dublează mesajele, prin poziții publice care consolidează direcțiile de lucru.

Mai există însă și categoria de bloguri și site-uri care promovează materiale în acord cu teoriile propagandei de la Moscova sau care urmăresc audiența din perspectivă comercială, răspândind idei generatoare de panică și confuzie în societate.

Pe măsură ce perioada de izolare este în creștere, populația resimte un disconfort din ce în ce mai mare. Este de așteptat ca mesajele de promovare a acțiunilor de protest, revoltă și respingere a deciziilor autorităților să continue, fiind exploatate atât ca parte a luptei politice interne, cât și ca instrument utilizat de entități externe interesate de crearea unor tensiuni sociale în această perioadă, se arăta în document.

Documentul mai notează că și China a demarat o campanie coordonată pe plan internațional de promovare agresivă a narativelor oficiale, Europa fiind însă o destinație de maxim interes. În România, vectorii propagandei chineze își aliniază momentan discursurile cu cele ale Rusiei, dar îmbunătățirea imaginii în social media din România devine o prioritate pentru Beijing în noul context.

Categoriile principale de mesaje propagate în perioad pandemiei de vectorii asociați Rusiei:

  1. Promovarea narativelor declarate pro-Rusia
  2. Atacuri la adresa UE
  3. Atacuri la adresa unor instituții-cheie din România (MAI, MApN)
  4. Exploatarea unor teme de actualitate pe agenda publică (tăieri ilegale de pădure)
  5. Mesaje de generare a unei stări de confuzie generală și panică
  6. Mesaje de promovare a teoriilor conspirației
  7. Atacuri la adresa NATO

Studiul mai arată că ”având în vedere că unele dintre principalele instrumente de promovare a dezinformărilor Moscovei în social media din România sunt reprezentate de rețelele de troli care, sub acoperirea luptei politice, lansează sub radar teme favorite ale Kremlinului, este necesar un efort unitar – instituțional și academic – pentru expunerea acestora. Aceste rețele au fost construite în timp și au operat ani buni într-un registru liniar și din acest moment se impun atât expunerea lor publică, cât și educarea utilizatorilor de platforme sociale pentru a putea identifica comportamente neautentice în mediul online. După cum au demonstrat cercetări relevante pe metodele de acțiune ale dezinformării ruse care acționează în Estul Europei sau în Statele Unite, astfel de rețele sunt construite pentru a fi folosite la momentul oportun de Moscova (crize, confruntări, alegeri), context în care ele pot părea în aparență inofensive la o evaluare sumară”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri