Caută
Close this search box.

ROMÂNIA ÎN PANDEMIE. ”Ședință” la Guvern cu alcool, țigări și fără nicio regulă de distanțare, fără măști în spațiu închis

Fotografia în care mai mulți membri ai Cabinetului Orban încalcă TOTALMENTE regulile de distanțare socială, la o țigară și un pahar de alcool la Palatul Victoria, a devenit subiectul momentului pe rețelele de socializare. Și pe bună dreptate.

În această fotografie mai mulți membri ai Guvernului Orban, inclusiv premierul, par să participe la o întâlnire, mai degrabă o sărbătorire, din ceea ce pare a fi o cameră a Palatului Victoria. Conform Digi 24, imaginea ar fi fost surprinsă de ziua premierului Ludovic Orban.

Cine a făcut poza în care Orban și alți lideri din Guvern beau și fumează, în disprețul total al oricăror legi anti-pandemie, date chiar de EI, dar și în disprețul unor legi mai vechi, ca aceea care interzice fumatul în clădiri și birouri

Premierul Ludovic Orban a comentat spectaculos fotografia, pentru Mediafax. „Nu știu despre ce e vorba, când o să umblu o să mă uit. Acum m-am dat jos din avion, am fost plecat la Mureș și la Maramureș, habar n-am.

Știu eu în ce poză apar? Și ce să fac? Asta e! Dacă e o poză, e o poză”, s-a apărat Ludovic Orban

Problema e că niciunul dintre cei prezenți la „întâlnire” nu poartă mască de protecție, fiind în spațiu închis. Mai mult, la întâlnire se consumă alcool și se fumează în spațiu închis, încălcându-se mai multe reguli.

Conform stiripesurse.ro, fotografia ar fi fost făcută de ziua premierului Ludovic Orban, în 25 mai, însă poza ar fi ajuns la presă dintr-o gafă a lui Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.

Danca a comis gafa care a expus Guvernul Orban unui val de critici
Danca a comis gafa care a expus Guvernul Orban unui val de critici

Omul de bază al lui Ludovic Orban a făcut poza și a vrut să o distribuie pe un grup de Whatsapp unor persoane apropiate, însă aparent a greșit grupul și fotografia a ajuns în cercuri străine, care au distribuit-o mai departe.

Internauții au atacat în termeni duri atitudinea lui Ludovic Orban și a celor care apar în fotografie, în condițiile în care oamenii de rând sunt obligați să poarte mască de protecție în spații închise, regulă ignorată de politicieni.

Mai mult, fumatul este interzis în instituțiile publice, lucru remarcat de cititori. „Hmm… băutură, țigări şi femei! Eu chiar cred că “muncesc”! Chiar nu se prinde nimeni? Acum simuleaza scenariile pentru redeschiderea teraselor” sau „Cu măștile pe masă!… Aaaa, față… Sau cum era legea? Râdem noi dar sper să râdem și la urmă…”, 

„Nu respectă nici măcar măsurile de distanțare impuse tot de ei…cele ref. la spațiile închise. Asta pe lângă țigări, bere, vin, etc… Prelungitorul ăla din mijloc e pur și simplu chintesența acestui minunat tablou” sunt doar câteva dintre comentariile dure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri