Un scandal a izbucnit, vineri, în cartierul Aradul Nou din municipiul Arad, între mai multe persoane.

În timpul altercaţiei, un tânăr a tras mai multe focuri de armă, iar unul dintre proiectile a lovit portiera unei maşini parcate, autoturismul fiind al unei persoane implicate în scandal. Cel puţin şapte persoane au fost duse la audieri, la sediul Poliţiei.

Un apel la numărul de urgenţe 112 a solicitat prezenţa poliţiştilor în cartierul Aradul Nou, potrivit News.ro.

„A fost solicitată echipa operativă formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au constatat că a izbucnit un conflict spontan între trei arădeni de 20, 30 şi 39 de ani şi alte patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 52 de ani, din judeţul Timiş şi judeţul Arad.

Unul dintre participanţi, de 22 de ani, din Arad ar fi executat mai multe focuri de armă, unul din proiectile lovind portiera unui autoturism parcat, proprietatea unuia dintre participanţii la scandal”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Arad.

În urma controlului făcut de poliţişti în imobilul în faţa căruia a avut loc incidentul, au fost găsite două încărcătoare, unul cu 17 cartuşe cu capse nepercutate, calibrul 380 PPU, şi celălalt cu două cartuşe de acelaşi calibru.

Toate persoanele implicate în incident au fost duse la sediul Poliţiei pentru a fi audiate.

194 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =