Caută
Close this search box.

Șeful Secției ATI de la Spitalul Județean Mureș susține că 35 de cadre medicale de la unitatea sanitară unde lucrează au fost diagnosticate cu COVID-19. Ce acuzații GRAVE face medicul

Șeful Secției ATI de la Spitalul Județean Mureș, Lucian Băilă, susține că 35 de cadre medicale de la unitatea sanitară unde lucrează au fost diagnosticate cu COVID-19. El reclamă că Spitalul Județean Târgu Mureș nu a acceptat să trateze niciunul din acești pacienți, deși ar avea locuri suficiente.

Băilă scrie, ironic, pe Facebook, că vrea să mulțumească „în mod deosebit, ca de la anestezist la anestezist, Spitalului Clinic Județean de Urgență Tg.Mureș, d-lor directori Claudiu Puiac și Szederjesi Janos (medici anesteziști) pentru profunda înțelegere și nesperatul sprijin acordat colegilor lor din Secția ATI a Spitalului Clinic Județean, pentru empatia colegială care a explodat realmente în discuția oficială purtată cu dânșii”.

Mai exact, doctorul de la Spitalul Mureș spune că, după aproape luni de la debutul epidemiei COVID-19, le-a solicitat sprijinul pentru preluarea a patru pacienți critici din secția ATI sau, dacă nu se poate, detașarea de personal mediu, intrucât erau „depășiți numeric, nu mai avem cum organiza turele la TI-COVID, locuri și ventilatoare fiind suficiente”.

„35 de colegi, brancardieri, infirmiere, asistente, medici sunt pozitivi, internați în spitalul nostru. Atmosfera este foarte apăsătoare, presiunea psihică este intensă, am ajuns să ne tratăm între noi, suntem și noi oameni. Ne rotim în ture ca electronii, mulți despărțiți de familii, ne-am dereglat puțintel. Nu doream decât să ne resetăm ca s-o luăm de la capăt cu forte noi. Spre surprinderea noastră, colegii de breaslă ne-au răspuns că nu ne pot prelua niciun pacient și nu ne pot detașa nicio persoană calificată. Aveau și acum au, în cele 20 de paturi TI, fix cinci suspecți de COVID-19, în cinci saloane”, scrie medicul pe pagina sa de socializare.

Pe de altă parte, oficialii de la Spitalul Județean Târgu Mureș au transmis, vineri, un comunicat în care arată că, în realitate, a ajutat Spitalul Juețean Mureș, prin detașarea a 20 de medici rezidenți.

„La începutul pandemiei un pacient din Secţia ATI a fost diagnosticat, la 8 zile după deces, ca fiind pozitiv COVID-19, motiv pentru care 81 de persoane, dintre care 51 din personalul ATI, au fost trimise în autoizolare la docmiciliu. Astfel, personalul din ATI a fost suplimentat cu personal medico-sanitar şi auxiliar de pe alte sectiile ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Acest personal este menţinut şi în momentul de faţă pe Secţia ATI, pentru a putea asigura activitatea optimă a secţiei. Totodată, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost nominalizat să preia în structura funcţională unitatea de suport COVID din cadrul UMFST pentru pacienţii asimptomatici. În acel moment am solicitat personal suplimentar din cadrul unităţilor sanitare din judeţ, fiind astfel detaşate, începând cu data de 1 mai 2020, un număr de 27 de persoane – personal medico-sanitar şi auxiliar – de la Spitalele Reghin, Sovata, Luduş, Sângiorgiu de Pădure”, menționează spitalul, în comunicatul de presă.

Tot pentru a sprjini Secției ATI a Spitalului Clinic Judeţean Mureş, conducerea Spitalului Județean Târgu Mureș a cerut solicitat redirecţionarea către această secţiei a a celor 27 persoane precizate anterior şi a oferit suport logistic constând în ventilatoare sau aparatura medicală, în caz de nevoie.

„În momentul în care am fost solicitați pentru ajutor de către Spitalului Clinic Judeţean Mureş, zona COVID era complet blocată, iar în UPU SMURD erau alți pacienţi de preluat, ceea ce a făcut imposibilă preluarea altor pacienţi suplimentari. Mai mult decât atât, în data de 05.05.2020 am fost nevoiţi să anunţăm DSP si Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI) pentu a redirecţiona pacienţi critici în alte centre, deoarece la momentul respectiv aşteptau deja 4 pacienţi intubaţi la preluare din UPU. Astfel, cu ajutorul CNCCI au fost acceptaţi pentru preluare un număr de 2 pacienti critici de către Spitalul Judetean Sibiu, din nefericire doar unul a fost transferat, celalalt decedând în cadrul UPU înainte de transfer”, arată sursa citată.

Mai mult, Spitalul Clinic Judeţean Mureş ar fi cerut Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş să-i detaşeze, pentru o perioadă de 60 de zile, personal medico-sanitar şi auxiliar specializat ATI, „lucru imposibil de realizat, având în vedere că în Secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost detaşat personal de pe celelalte secţii ale spitalului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri