Caută
Close this search box.

Teodosie Snagoveanul i-a împărtăşit pe credincioşi, în dispreţul legii VIDEO

ÎPS Teodosie

Arhiepiscopul Teodosie a spus că i-a împărtășit pe credincioșii care au venit la sujba de noaptea trecută, la Constanța, pentru a lua lumină, gest pe care nu l-au putut face de Paști.

Aceasta deși Biserica Ortodoxă a decis că împărtășirea credincioșilor se amână pentru o perioadă scurtă de timp, în condițiile pandemiei de coronavirus.

Sute de oameni au participat la slujba de odovania Învierii, care marchează sfârșitul sărbătorii Învierii. Slujba a fost mutată aproape de miezul nopții, iar preoții au împărțit Lumină, așa cum se face de obicei de Paști.

Din imaginile difuzate de Digi24 se poate vedea că mulți oameni nu poartă mască sau o poartă pe bărbie și nu se respectă distanța de cel puțin 1,5 metri între participanți.

Întrebat dacă nu există riscul ca oamenii să se infecteze cu COVID-19, arhiepiscopul a răspuns: „Se pot vindeca”.

„Eu nu am putut să-i amân pe credincioși. Eu știu că la orice liturghie se împărtășește. Liturghia nu e făcută să stăm departe. S-au pregătit, s-au spovedit, aceia se împărtășesc”, a adăugat el.

Când o jurnalistă a spus că oamenii nu respectă măsurile de distanțare, Teodosie a răspuns: „Nu vor păți nimic. Eu nu pot să fiu polițist”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri