Explozia accidentală a unei bombe la Wuchang, pe 9 octombrie 1911, a precipitat acțiunea revoluționarilor chinezi. A doua zi, guvernatorul general al orașului a fost nevoit să fugă, iar întreaga Chină a intrat într-un ciclu de proteste naționaliste, al căror rezultat a fost abolirea monarhiei și înființarea unei republici, un an mai târziu (1912). Revolta de la Wuchang a devenit astfel, în lumea chineză, sinonimă cu sfârșitul unui imperiu de vechi 2.000 de ani.

Wuchang a fost de asemenea unul dintre cele trei orașe aliniate pe cursul mijlociu al fluviului Yangtze, care vor forma ulterior aglomerația urbană Wuhan. Aici a apărut în decembrie 2019 noul coronavirus – denumit ulterior SARS-CoV-2 – la o piață de animale (cel puțin până vor apărea alte informații…).

Răspândit pe întreaga planetă, virusul a provocat prima criză cu adevărat globală din istoria omenirii: în decursul a trei luni, economia mondială s-a oprit pe cele cinci continente, cu peste jumătate din populația globului izolată în casă.

Această paralelă istorică, spune Le Temps, conform traducerii celor de la G4Media, nu este făcută pentru a sugera sfârșitul iminent al Republicii Populare, cea care a rezultat dintr-o a doua revoluție comunistă, în anul 1949. Dar nefericita întâlnire dintre un liliac și un pangolin, care se află la originea virusului, după cum sugerează un scenariu care urmează a fi confirmat, ar putea foarte bine să marcheze sfârșitul unui alt ciclu pentru China, acela al unei globalizări al cărei beneficiar era chiar Beijingul. S-a încheiat o perioadă în care firmele delocalizau doar în China, cu speranța unui beneficiu reciproc, în numele ideologiei pieței.

În ultimul sfert de secol, China a reușit nu doar să devină motorul economiei mondiale, ci și, mai recent, promotorul unei noi arhitecturi a multilateralismului, prin programul său Drumurile Mătăsii. Beijingul nu și-a mai ascuns în ultimul timp ambiția de a impune o altă guvernare mondială, una dez-occidentalizată, mai potrivită pentru apărarea intereselor sale.

Dacă coronavirusul nu va duce la sfârșitul globalizării economice, el ar putea pune totuși o frână brutală acestui al doilea program chinez menționat.

Există două motive pentru această premisă. Primul este economic: pe măsură ce pandemia a câștigat teren, dependența de piața chineză a devenit tot mai problematică, chestiunea furnizării de măști de protecție fiind cel mai bun exemplu.

Când China nu mai produce, întreaga planetă suferă. Acestea sunt schimbări ale economiei globale, în care industriile vor trebui să se reorganizeze sau vor dispărea împreună cu furnizorii lor. Există aici un risc sistemic și lecția este clară: ne îndreptăm spre o relocare a producției anumitor bunuri strategice, începând cu cele din sectorul sănătății.

Al doilea motiv este unul politic. Concentrarea industriilor pe teritoriul Chinei oferă o pârghie prea puternică în mâna Beijingului. A devenit aproape imposibil să spui NU puterii chineze. Disconfortul nu este doar național – care țară depășește în continuare China, în afară de Statele Unite? -, ci este adevărat în întregul sistem multilateral, cel mai izbitor exemplu fiind cel al Organizației Mondiale a Sănătății, al cărei director se află sub presiuni foarte puternice.

Va accepta lumea să depindă atât de mult de un stat care promovează un model autoritar? Lecția este că trebuie reinvestit în organisme internaționale pentru a echilibra China. Europa și Uniunea ei, încă în construcție, vor fi capabile de acest lucru?

Nu este vorba de îndepărtarea de China, ci de abordarea ofertei sale într-un mod mai puțin naiv. Nu se va mai putea vorbi de angajamente cu și în China. De asemenea, va trebui să ne gândim la combaterea influenței sale atunci când va fi pe poziții împotriva noastră. Aceasta este schimbarea care ar putea avea loc.

Bomba Covid-19, lansată accidental, ar putea închide o paranteză fericită pentru imperiul pe care visa să îl re-creeze Xi Jinping.

310 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 3 =