În vreme ce trăinicia Uniunii Europene scârțâie, roasă la încheieturi de interese divergente, decizii egoiste și ascensiunea forțelor populiste centrifuge, China își stabilește noi capete de pod și-și consolidează interesele printre crăpăturile edificiului european.
Spațiul Mării Negre este unul strategic pentru Beijing. Asta se vede din insistența cu care, dincolo de cuvenitele preocupări economice, sunt cultivate relații politice preferențiale.
O analiză a intereselor chineze în zonă a foat realizată de o echipă de jurnaliști din țările riverane, care au pus pe masă tot ce-au găsit, de la investiții rentabile la țepe, de la spionaj la afacerile interlope ale Triadelor, de la propagandă politică toxică la avantajele parteneriatului comercial cu un colos economic.
Strânsele relații economice dintre România și China s-au născut în anii comunismului. Stilourile cu peniță de iridiu la 100 de lei, mașinuțele de jucărie sau guma cu surprize stârnesc nostalgii și azi, bascheții și paletele de ping-pong erau marele lux al copiilor care, acum la crepusculul vieții, șterg de praf porțelanurile devenite kitschuri: peștele, balerina, chinezul cu undița.
După Revoluție, pilonul ideologic dintre cele două state s-a prăbușit, cel economic s-a clătinat, fiind un timp surclasat de importul mărfurilor turcești în anii în care România nu mai exporta decât fier vechi. Anii 90 au coincis cu o relativă liberalizare a circulației în cele două țări, au apărut primele nuclee chineze, unul în jurul angroului ”Europa” din București, celălalt în jurul Portului Constanța.
Volume imense de marfă ieftină vândute au adus și o lume interlopă specifică, emisarii Triadelor, care căutau să controleze afacerile conaționalilor și să se hrănească din taxe de protecție.
Au apărut astfel primele crime mafiote care, împreună cu cele din comunitatea turco-arabă, le-au făcut românilor părul măciucă. Au făcut carieră poveștile barbare legate de ”chinezii din geamantane”, de craniile fierte din canalizarea Colentinei și alte crime cu specific oriental. Câtă vreme se fierbeau între ei, oaspeții erau bineveniți.
Regimul Iliescu, doldora de comuniști second-hand vopsiți în capitaliști, a contribuit din plin la reluarea legăturilor economice tradiționale sub noi auspicii, în care accentul cădea pe profitul personal și abia în plan secund, pe interesul statului. Îndrăgostit de imperiul de la miazăzi, ex-premierul Năstase avea să cadă victima lăcomiei sale și a pasiunii pentru bunurile trimise peșcheș de un diplomat român de la Beijing.
Urmașul său la șefia PSD, Victor Ponta, avea să forțeze nota, cerând pentru China statutul de ”partener strategic”, spre consternarea Bruxelles-ului și a SUA. Se făceau planurile unor investiții chineze gigantice, de la reactorarele nucleare 3 și 4 la parteneriate public-private în construirea de autostrăzi și la încredințarea rețelei 5G către Huawei. Regimul Dragnea anunța chiar înscrierea României pe orbita intereselor chineze, (în egală măsură în care încerca îndepărtarea de influența UE, pentru nepotrivirea de viziune legată de statul de drept și de supremația legii).
Condamnarea lui Dragnea și căderea guvernului Dăncilă a înghețat germenii acestei reorientări strategice, iar planurile mega-investițiilor s-au dezumflat.
Știut este că pasiunea deosebită a social-democraților pentru regimul de la Beijing are de-a face nu cu vreo presupusă filiație ideologică, ci mai degrabă cu abordarea flexibilă de către chinezi a integrității, atunci când le aduce folos.
Autostrada Comarnic-Brașov este ultima mega-investiție care s-a împotmolit într-o moțiune de cenzură. Parteneriatul public-privat de 1,3 miliarde de euro, anunțat de jovialul ministru Cuc, n-a mai apucat să fie aprobat de defunctul guvern Dăncilă și a fost anulat în grabă de guvernul Orban, care a preferat fondurile europene. E drept, banii europeni sunt mai nesuferiți pentru simplul motiv că nu se scurg oricum printre degete, ci trebuie justificați la centimă.
Așa se face că marile obiective chineze ce privesc România au fost, cel puțin până acum, ratate. Odată cu declanșarea pandemiei, problema majoră a Beijingului este propagandistică, pentru a acoperi uriașul deficit de imagine pricinuit de conduita țării de origine a microbului. În țările învecinate, propaganda chineză a înregistrat mai multe succese. Când au aterizat avioanele cu măști din China, în Serbia și Moldova, de exemplu, chiar președinții statelor au fost prezenți iar în Ungaria a participat premierul. Ambasadoarea chineză de la București a fost nevoită să se mulțumească doar cu Arafat și cu Firea.
Distanța prudentă luată de noua putere de la București, iubitoare mai curând de Bruxelles, pune la încercare răbdarea diplomației chineze care mârâie uneori amenințător. Într-o postare legată de Taiwan, ambasada Chinei transmite, printre altele: ” Problema Taiwanului este legată de suveranitatea și integritatea teritorială a R.P. Chineze și este legată de interesele de nucleu ale Chinei. (…) România are, de asemenea o preocupare puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială, iar cele două guverne și popoarele noastre se înțeleg și se sprijină reciproc în astfel de probleme. Sunt sigur că poporul român nu va fi de acord ca cineva să pună semnul întrebării despre suveranitatea și problemele teritoriale ale României. Ce ție nu-ți place, să nu spui nici altora. Sperăm că mass-media română va respecta suveranitatea și integritatea teritorială a R.P. Chineze, la fel cum o respectăm și noi pe cea română.”
Altminteri, propaganda chineză se ține de mânuță cu cea rusă, cele două state vecine și surori (foarte vitrege, uneori) prezentându-se drept alternativa sănătoasă la Occidentul putrescent.
Frații noștri de peste Prut, chițăind la ușa UE și totodată, la ușa Rusiei, sunt mult mai vulnerabili și totodată mai receptivi la tot felul de momeli propagandistice. La Chișinău, Rusia și China sunt promovate „la pachet” de președintele Igor Dodon. Alături de un alt aliat al regimului, Turcia lui Erdogan. Narativele pe care guvernarea pro-rusă de la Chișinău încearcă să le implanteze în mințile moldovenilor pe timp de pandemie sună cam așa: ”Rusia, China și Turcia ajută moldovenii pe timp de pandemie, iar UE doar spune că ajută, dar banii în cont nu se văd”. Și ”România îi ajută pe moldoveni, dar cam târziu. În plus, România nu are potențialul SUA, Chinei, Rusiei și nici măcar al Ungariei.”
Altminteri, într-o țară atât de săracă precum Moldova, în care orice capital mai acătării este oricum rusesc, prezența economică a Chinei este mai mult periferică. În lipsă de altceva mai bun, basarabenii au fost nevoiți să se mulțumească și eu cu niște investitori chinezi reșapați, niște interlopi expulzați din România pentru activități de crimă organizată dar și pentru spionaj.
Negustori de piei de cloșcă dovediți, aceștia au fost declarați indezirabili de România, dar s-au dovedit pe deplin dezirabili dincolo de Prut, unde au înființat un ”Megapolis Mall” pe datorie. Statul moldovean stă pe cap de un an cu mallul închis, iar băncile creditoare se ceartă pe osemintele firmei falite.
