Caută
Close this search box.

Alertă: Val de reîmbolnăviri de coronavirus în România

România începe să se confrunte cu o nouă problemă în criza COVID: cea a reinfectărilor.

Mai mulţi pacienţi declaraţi vindecaţi şi externaţi revin în spital şi sunt testaţi din nou pozitiv, atrag atenţia medicii infecţionişti. Patru astfel de cazuri s-au înregistrat doar la Iaşi, iar un alt exemplu este cel al şefei secţiei de Infecţioase de la Spitalul din Suceava.

”Au fost pacienți, care au fost declarați vindecați, având două teste negative, la interval de 24 de ore și ulterior au apărut la testare pozitiv. Unii au fost simptomatici, alții asimptomatici.

Am observat, că în special, organismele imuno-deprimate pot prezenta forme simptomatice de boală. Este un virus pe care nu îl cunoaștem. Ar trebui să răspundem la întrebări, multe, precum că așa după cum vedem nu toate organismele reușesc să elimine virusul din organism. Pentru că proabil, nu toate organismele reușesc să producă o cantitate de anticorpi suficientă sau în timp util, astfel încât să poată să aducă la eliminarea coronavirusului.

Atunci apar astfel de recăderi.”, a spus dr Carmen Dorobăt, manager Spitalul de Boli Infecțioase Iași.

Numărul infectărilor, trece iar peste 200
222 de români au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus în ultimele 24 de ore şi 11 au murit, astfel că bilanţul ajunge la 21.404 de bolnavi şi 1.380 de decese, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri