Caută
Close this search box.

Avertisment dur. Economia României se va prăbuși în urma crizei coronavirus

bnr

BNR anunță că s-au luat măsuri care acum se vor resimți puternic în economia țării noastre. Activitatea în numeroase sectoare a fost oprită total, iar cererea de consum a scăzut, la fel și cererea dinspre piața externă. În plus, de teama vremurilor grele, românii au fost și vor fi tentați să-și țină banii la saltea. Toți acești factori vor duce, cel mai probabil, la o contracție severă a economiei românești în trimestrul al 2-lea, susține BNR, care nu face, însă, nicio predicție cu privire la cifre.

Avertisment dur de la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Oficialul trage un semnal de alarmă și susține că, în trimestrul doi, economia României se va prăbuși. Motivul? Impactul negativ al pandemiei de coronavirus.

„Oprirea pe scară largă a activităţii în numeroase sectoare economice începând cu a doua parte a lunii martie, în efortul de limitare a răspândirii pandemiei COVID-19, precum şi comprimarea accentuată a cererii de consum, concomitent cu scăderea celei externe, fac probabilă o contracţie severă a economiei româneşti în trimestrul II, implicând o schimbare bruscă a poziţiei ei ciclice, care, de la o valoare substanţial pozitivă este aşteptată să cadă consistent în teritoriul negativ”, se spune în minuta BNR publicată vineri.

„În evaluări s-au făcut referiri la caracteristicile declinului suferit de economia românească în contextul crizei financiare globale, precum şi la închiderile bruşte de companii şi activităţi consemnate în actuala conjunctură – mai cu seamă în transporturi, turism, HoReCa, activităţi recreative, industrie şi comerţ -, dar şi la măsurile/programele de sprijinire a firmelor şi populaţiei aplicate pe plan intern, constrânse însă ca dimensiune de spaţiul fiscal existent”, potrivit minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al BNR, publicată vineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri