Patru dintre cei opt jucători de tenis care au participat la turneul Adria Tour organizat de Novak Djokovik în Serbia și Croația sunt infectați cu coronavirus. Au mai fost infectate soțiile a doi dintre ei (una fiind însărcinată), plus antrenori și membri ai staff-ului organizatoric. Numărul spectatorilor infectați e necunoscut încă. Acesta e primul bilanț al unui eveniment criticat aproape la unison de lumea tenisului, dar organizat fără nici o opreliște din partea guvernelor sârb și croat.

Novak Djokovic (plus soția), Viktor Troicki (plus soția însărcinată), Grigor Dimitrov şi Borna Coric sunt cei patru jucători testați pozitiv, după turneul care s-a jucat cu zeci de mii de spectatori în tribune, la Belgrad (Serbia) și Zadar (Croația). În plus, în localitatea Zadar a apărut un nou focar, potrivit presei locale.

Organizator al turneului este Novak Djokovic, numărul 1 mondial. El este un antivaccinist convins și, la debutul pandemiei, a spus că dacă vaccinul anti-covid va deveni obligatoriu în circuitul profesionist de tenis, s-ar putea retrage din sport. Soția sa a distribuit pe Facebook un articol care leagă apariția virusului de antenele 5G – una dintre teoriile conspiraționiste lansate de Rusia în toată lumea.

În acest moment, 81 de persoane care au participat la Adria Tour sunt în izolare sau carantină, potrivit portalului croat Index. Presa internațională și zeci de sportivi au criticat dur decizia lui Djokovic de a organiza turneul în plină pandemie, acuzându-l că este ”inconștient”.

”A fost un spectacol de groază. Uriașă iresponsabilitate, uriașă imaturitate”, a declarat tenismenul brazilian Bruno Soares.

Turneul a fost organizat cu complicitatea guvernelor din Serbia și Croația, care nu au impus nici o măsură de precauție și nu au luat nici o măsură punitivă, acuză presa croată. Ca urmare, tenismenii s-au îmbrățișat la începutul și finalul meciurilor, miil de spectatori nu au purtat mască și au stat înghesuiți ca la un meci normal dinainte de pandemie, copiii de mingi nu au avut nici o protecție.

”Va dura două săptămâni până când vom ști cu adevărat cât de mare e numărul infecțiilor provocate de acest turneu sportiv. Dacă nu cumva coronavirusul continuă să se răspândească în Zadar fără a mai putea fi controlat”, a încheiat Index un articol extrem de critic la adresa lui Djokovic.

233 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 3 =