„Noua Strategie Națională de Apărare, propusă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării in materie de trafic și consum de droguri, este plină de generalități, ezitări și ceea ce este cel mai grav din punctul nostru de vedere, consideră traficul si consumul de droguri din România ca inexistent”, atrage atenția CIADO România, cel mai cunoscut ONG în materie de promovare a politicilor anti-drog.

Dacă in mandatele ex președintelui Traian Băsescu, traficul si consumul de droguri erau prevăzute ca situatii de risc, amenintare sau vulnerabilitate, în noua Strategie au fost eliminate”, declară Gigel Lazăr, președinte executiv CIADO.

Romănia are deja trei Rapoarte consecutive privind prevalențele la consumul de droguri ale Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie, ce indică creșteri ale prevalențelor pe toate categoriile de vârstă și la cele mai multe grupe de droguri.

De asemenea, pe segmentul de vârstă 16 ani, ultimul studiu efectuat arată o prevalență de 10 %, iar in rândul studenților 21 %. Să considerăm că 5,8 % consumatori ocazionali de droguri pe segmentul 15-64 ani (700.000 persoane) dar și procentele din rândul populației tinere 16 ani sau procentul studenților ca și consumatori ocazionali de droguri, nu reprezintă cifre ingrijorătoare pentru siguranța națională? Faptul că Strategiile Naționale Antidrog 2005-2012 si 2013-2020, Planurile de Acțiune, Programele de Interes Național sunt rateuri dovedite pe toate liniile de aplicare, nu sunt suficiente argumente ca traficul și consumul de droguri să reprezinte risc si amenințare la securitatea națională? Opinăm că acest mod de tratare a problematicii traficului și consumului de droguri, poate reprezenta o formă de incurajare a dezvoltării acestui segment ce ține de criminalitatea organizată”, mai spune Gigel Lazăr într-un comunicat de presă.

289 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 5 =