Caută
Close this search box.

Ciolacu – mesaj pentru guvernanţi: Ar trebui să luaţi notiţe de la primarii şi preşedinţii de CJ social-democraţi

ciolacu

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că guvernanţii ar trebui să ia notiţe de la primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene PSD pentru modul în care au administrat judeţele şi Capitala în această perioadă.

„Mult tupeu îţi trebuie ca, după ce abia te-ai întors dintr-un judeţ devenit focar de infecţie din cauza lăcomiei, sfidării şi nesimţirii unui baron PNL, să ataci administraţiile PSD! Sucevenii aşteptau de la un premier soluţii pentru ca viaţa lor să reintre cât mai repede în normalitate. După nenorocirea prin care au trecut din cauza lui Flutur, nu de cântece la vioară şi aberaţii cu viruşi gazaţi aveau nevoie! Dar asta vă e adevărata faţă! Când nu sunteţi în stare de nimic, daţi vina pe alţii pentru orice. Ar trebui să luaţi notiţe de la primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene PSD pentru modul în care au administrat judeţele şi Capitala în această perioadă! Fără ei, cum vă mai împăunaţi voi cu gestionarea eficientă a pandemiei??! Rămâneaţi doar cu ‘eficientul’ domn Flutur”, a scris Ciolacu pe Facebook.

În opinia sa, Guvernul a lăsat autorităţile locale să lupte singure cu pandemia.

„Iar, ca să aveţi unde merge cu elicopterul să tăiaţi panglici, daţi-le rapid banii cheltuiţi tuturor administraţiilor locale”, a mai spus el.

Premierul Ludovic Orban a apreciat luni că Bucureştiul, dar şi alte oraşe administrate de reprezentanţi PSD nu ar avea „nicio legătură” cu conceptul de smart city şi s-ar afla, din acest punct de vedere, în Comuna primitivă.

„Din păcate, Bucureştiul şi multe alte oraşe – care, din păcate, au fost administrate de cei de la PSD – sunt în Comuna primitivă şi nu au nicio legătură cu ceea ce înseamnă conceptul de smart city. Iar aici va trebui să facem paşi acceleraţi. 27 septembrie va fi o dată în care cetăţenii din fiecare comunitate locală vor putea să voteze pentru administratori inteligenţi, care să aibă viziunea şi capacitatea de a introduce toate soluţiile inteligente posibile pentru a creşte calitatea vieţii”, a precizat premierul, în cadrul dezbaterii „Smart cities days”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri