Caută
Close this search box.

Cîţu anunţă o revenire a economiei româneşti peste alte state din regiune

florin cîţu

Indicatorii de încredere publicaţi de Comisia Europeană, aferenţi lunii mai, semnalează o revenire a economiei româneşti peste alte state din regiune, a afirmat sâmbătă ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

„La începutul acestei perioade, abundau scenariile apocaliptice despre ce se întâmplă cu România, despre criza economică şi ni se arătau tot felul de scenarii cu o economie care se va prăbuşi.

În primul trimestru, ştiţi foarte bine, avem cea mai mare creştere din Uniunea Europeană şi estimările recalibrate ale Comisiei Europene arată că România, chiar dacă este o contracţie a economiei mai mare decât o estimăm noi, este sub ceea ce se întâmplă în restul Europei. Deci până şi Comisia Europeană vede o contracţie economică, dar nu vede o contracţie la fel de mare ca în restul Europei.

Măsurile pe care le-am luat – şi aş vrea să le menţionăm pe scurt astăzi: programul IMM Invest, şomajul tehnic, amânarea ratelor la plată, toate au dat rezultate şi se vede astăzi.

Dar, cel mai important, şi este o informaţie pe care v-o aduc astăzi în premieră, cel mai important este că indicatorii de încredere aferenţi lunii mai semnalează o revenire a economiei româneşti peste alte state din regiune”, a declarat Florin Cîţu la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri