Caută
Close this search box.

Coronavirus România: 320 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Alte 320 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore, ajungându-se la un total de 23.400 de îmbolnăviri, a anunţat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

La terapie intensivă sunt internaţi 184 de pacienţi.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.555 au fost declarate vindecate şi externate, precizează GCS.

De asemenea, încă 11 decese din cauza noului coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, numărul total al celor care au murit din cauza COVID-19 ajungând la 1.484.

Este vorba despre 6 bărbaţi şi 5 femei, care erau internaţi în spitalele din Botoşani, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Bucureşti, Sălaj, Sibiu şi Vrancea.

Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, un deces la categoria de vârstă 60-69 ani, patru decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi trei – la persoane de peste 80 de ani.

GCS arată că 10 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pentru un deces nu au fost raportate comorbidităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri