Caută
Close this search box.

Demisii în lanţ, în Rusia, la marele cotidian economic Vedomosti

vedomosti

Cei cinci redactori şefi adjuncţi ai principalului cotidian economic rus Vedomosti şi-au prezentat demisiile, după luni de dispute cu noul redactor şef, pe care îl acuză de cenzură.

Cei cinci jurnalişti, dintre care unul este angajat al ziarului încă de la începuturile publicaţiei, din 1999, iar ceilalţi de peste 15 ani, „părăsesc ziarul pentru a protesta împotriva numirii lui Andrei Chmarov în funcţia de redactor-şef al publicaţiei”, a afirmat ziarul într-un articol publicat online.

Ziarul a fost cumpărat la sfârşitul lunii mai de către directorul unei agenţii de presă necunoscute numită FederalPress, Ivan Ieriomine. Însă noul redactor-şef, Andrei Chmarov, a fost numit încă din luna martie, după ce fostul proprietar a anunţat că intenţionează să vândă publicaţia.

De atunci, jurnaliştii au denunţat creşterea cazurilor de cenzură, fie că a fost vorba despre un subiect privind menţinerea la putere a preşedintelui Vladimir Putin, fie un altul cu privire la scăderea popularităţii sale, potrivit unui sondaj al centrului Levada, sau chiar articole referitoare la gigantul petrolier Rosneft.

Redactorii afirmă că vânzarea ziarului este de fapt o preluare a controlului de către acest grup şi a şefului său Igor Sechin, un apropiat al preşedintelui rus.

În mai, o anchetă realizată de Vedomosti, Meduza, Forbes Rusia şi The Bell a dezvăluit că Rosneft „controla” de facto acest cotidian economic şi a putut să aleagă noii săi şefi pentru că banca sa, RRDB (Banca Rusă de Dezvoltare Regională), deţinea datoria proprietarului de la acea vreme, Koudriavtsev.

„În ultimele luni, circa 10 din cei peste 90 de jurnalişti, inclusiv trei şefi de departamente, au părăsit Vedomosti” din cauza „reticenţei lor de a lucra” cu Chmarov, a spus ziarul.

În cei 20 de ani de la sosirea la putere a lui Vladimir Putin, toate canalele de televiziune naţionale private, precum şi numeroase posturi de radio şi ziare, au fost preluate de apropiaţi ai Kremlinului sau au dispărut, notează AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri