Caută
Close this search box.

Dr. Gindrovel Dumitra: Refuzul vaccinării reprezintă o încălcare a dreptului copilului la sănătate

Gindrovel Dumitra, medic de familie și coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei, a declarat la RFI că educația este singura soluție de a contracara campanile antivacciniștilor.

„Oamenii trebuie să primească informații corecte, iar Legea Vaccinării exact asta face, stabililește obligativitatea autorității statului de a informa părinții”, spune medicul.

„La nivelul anilor 2005 – 2006, scăderea acoperirii vacinale atinsese chiar valori de 60%, în condițiile în care țări foste comuniste, precum Cehia sau Ungaria, încă mențineau acoperirea vaccinală la peste 95%.

În momentul respectiv, Ministerul Sănătății a efectuat o analiză, la care și noi, Societatea Națională de Medicină de Familie, am tras foarte multe semnale de alarmă prin care am specificat că există mai mulți factori care concură la această scădere a acoperirii vaccinale.

O parte dintre factori erau atribuibili acestei campanii antivaccinare promovate în special în mediile online, pe social media, dar nu numai atât. (…)

O dată cu închiderea producției de vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, România a trebuit să importe vaccinuri din afara țării, iar în legislația românească nu avea nimic pe această zonă de a te aproviziona în timp rapid cu vaccinuri.(…)

România trebuia să concureze pe o piață pe care trebuia să facă o comandă fermă pentru cel puțin câțiva ani în avans, astfel încât capacitatea de producție să poată să acopere acest necesar.

Aceste probleme în aprovizionare în campania antivaccinare, dar și sistemul de vaccinare din România au creat premisele ca o lege a vaccinării să fie necesară, astfel încât să rezolve sau să rescrie în întregime acest sistem”.

Ce înseamnă legea vaccinării obligatorii

„Acest proiect proiect de lege vine și vorbește despre o obligativitate a vaccinării. Ce înseamnă aceast lucru? Este foarte important ca lumea să înțeleagă. Obligativitatea din lege transpune un fapt.

De multe ori părinții mă întreabă ce să facă pentru ca copiii lor să fie protejați împotriva tusei convulsive sau împotriva rujeolei. Eu spun că pentru a te proteja împotriva acestor boli prevenibile prin vaccinare este obligatoriu să te vaccinezi.

Din această perspectivă, a apărut această necesitate de a declara anumite vaccinuri ca fiind obligatorii. Această obligativitate nu exclude dreptul părintelui de a refuza. Legea putea să fie mult mai dură și să spună că în momentul în care refuzi îți pierzi anumite drepturi sau vei primi o amendă sau se poate ajunge la măsuri mult mai ferme.

Legea spune că dacă ai refuzat vaccinarea din acel moment ai obligația să te informezi. Acel părinte va fi invitat la o comisie județeană, din care să facă parte specialiști, nu neapărat persoane din autoritate și care să îi informeze pe părinții respectivi, astfel încât să fie capabili să își asume pe mai departe decizia luată.

Refuzul vaccinării reprezintă, de fapt, o încălcare a dreptului copilului la sănătate. Din această perspectivă apare această obligativitate a vaccinării. Obligativitate pe care statul român este obligat să o ia pentru că este semnatar a o pleiadă de acte normative internaționale, printre care și Carta Drepturilor Copilului, în care este stipulat interesul superior al copilului.

Există o decizie a Curții Constituționale din Croația care mie mi-a plăcut foarte mult. Ea spune că dreptul copilului la sănătate este superior dreptului părintelui la o decizie greșită. Din această perspectivă, părintele trebuie să înțeleagă că acea decizie este greșită. Aici apare noțiunea de obligativitate.

Nimeni nu vine să ia copilul cu forța din familie și să îl vaccineze în cazul în care părintele nu decide acest lucru. Nu. Există obligativitatea informării părintelui în ceea ce privește consecințele refuzului vaccinării.

Părintele nu va fi amendat pentru că refuză vaccinarea. Va fi amendat doar în situația în care refuză consilierea. În momentul în care nu se prezintă la ședințele de informare va putea să primească o amendă. Nu ca o consecință a faptului că a refuzat vaccinul”, este de părere medicul Gindrovel Dumitra.

Referitor la cei 110 medici care au semnat o petiție împotriva Legii Vaccinării, medicul reaminteşte că” există un punct de vedere emis de Colegiul Medicilor din România care susține Legea Vaccinării, în formula adoptată de către Senat. 110 medici care combat vaccinarea reprezintă un procent mai mic de 1%. La nivel național, în registrul medicilor, există peste 50.000 de medici.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri