Caută
Close this search box.

Eroare gravă: Elevii de la un liceu din Cugir au primit la Bacalaureat subiectele din 2019

Elevii Colegiului Național „David Prodan” din Cugir, care au participat la examenul de Bacalaureat de anul acesta, au dat proba la Geografie de două ori. Patru membri ai comisiei de examen le-au dat elevilor subiectele greșite. Mai exact le-au printat pe cele din 2019, scrie siteul Alba24.ro

Dan Cherecheș, șeful de comisiei la nivel județean, a explicat pentru Alba24 cum s-a ajuns la o asemenea situație și din ce motiv elevii au fost nevoiți să dea o probă de Bacalaureat de două ori.

Potrivit acestuia, comisia a început să printeze în ordine alfabetică subiectele care au fost extrase. Când au ajuns la subiectul de Geografie, acesta nu a putut fi printat și comisia a trecut mai departe.

După ce au terminat de tipărit toate subiectele, comisia a revenit la subiectul de Geografie și într-un final l-au scos la imprimantă. Numai că, aceștia nu și-au dat seama că l-au scos pe cel din 2019.

Dan Cherecheș a menționat că cei patru membri din comisie au verificat lizibiltatea subiectelor, dar nici unul nu a verificat și data.

Subiectele au fost duse în sălile de examen și predate elevilor. Aceștia au început să le rezolve, dar după un timp comisia de examen și-a dat seama că sunt greșite, însă era prea târziu.

După ce și-au dat seama de greșeala comisă, elevii au fost duși într-o altă sală de clasă unde au primit, apă, mâncare și cafea.

La ora 14.00, potrivit metodologiei, elevii au dat din nou examenul, dar de data aceasta cu subiectele de rezervă.

Cei patru vinovați au fost sancționați disciplinar și, timp de 3 ani, nu vor mai avea voie să facă parte din nici o comisie de examen, a menționat Dan Cherecheș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri