Caută
Close this search box.

Eugen Teodorovici vrea să demită acum Guvernul, să suspende preşedintele şi să înlăture conducerea PSD!

eugen teodorovici

Fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici a lansat un atac la adresa Guvernului, afirmând că „trebuie înlăturat obligatoriu” prin moţiune de cenzură, a preşedintelui Klaus Iohannis care „trebuie suspendat” şi, nu în ultimul rând, la adresa conducerii interimare a PSD, pe care o acuză de „’pact’ cu duşmanul” căci se „preface că joacă cartea opoziţiei, ca nişte amatori ce au învăţat doar rolul demagogiei”.

„Insist pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva acestor trădători de ţară‼️ […] Guvernul PNL trebuie ÎNLĂTURAT OBLIGATORIU de la guvernare!‼️ Dar logica firească şi coerentă a depunerii unei moţiuni de cenzură impune parcurgerea unor etape în mod OBLIGATORIU‼️

Am susţinut mereu că Guvernul Orban NU trebuia votat şi învestit pentru a guverna, mai ales cu ajutorul PSD‼️ Nu mi-am înţeles niciodată colegii care au făcut asta, aşa cum nu înţeleg acum dacă se doreşte cu adevărat depunerea unei moţiuni de cenzură! Oare logica unui astfel de demers, ACUM, urmăreşte interesul NAŢIONAL sau are la bază dorinţa cuiva … din afara PSD⁉️”, a scris Teodorovici pe platforma de socializare.

Primul pas important în realizarea celor trei obiective ar fi, în opinia fostului ministru, „încetarea stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control a infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-cov-2”.

Un alt pas ar fi organizarea congresului PSD „cât mai curând”. Preşedintelui Klaus Iohannis pare că i se mai dă o ‘şansă’: suspendarea să va fi luată în calcul doar dacă va refuza în continuare să numească premier social-democrat.

„Şi, poate cel mai important pas de parcurs în procesul depunerii moţiunii de cenzură este acela al asumării în mod public a demarării procedurii de SUSPENDARE a preşedintelui Iohannis, în cazul refuzului de a desemna un prim-ministru din partea majorităţii parlamentare‼ NIMENI nu este mai presus de lege‼️”, susţine Teodorovici.

Fostul ministru de Finanţe îşi încheie „chemarea la luptă” spunând:

„Aceştia sunt paşii de urmat în mod OBLIGATORIU, stimaţi colegi, dacă anunţul ‘conducerii’ interimare a PSD nu este o altă etapă (oare a câta?) a aceluiaşi ‘pact’ cu duşmanul şi dacă vrem cu adevărat ca Orban şi miniştrii lui incompetenţi să plece de la guvernare şi nu doar să ne prefacem că jucăm cartea opoziţiei, ca nişte amatori ce au învăţat doar rolul demagogiei ‼️”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri