Caută
Close this search box.

Europa, încă un pas spre normalitate: Revin două evenimente mari, oprite de pandemie

Pentru că trebuie să învăţăm să convieţuim cu noul coronavirus, plăcerile pe care le credeam pierdute, acum două luni, revin, treptat, în vieţile noastre.

În faţa pandemiei, fotbalul a fost ca Bruce Willis în „Greu de ucis“ şi Tom Cruise în „Misiune Imposibilă“ la un loc!

Pe când multe discipline sportive au depus armele şi şi-au suspendat întrecerile pentru acest sezon, fotbalul s-a zbătut să iasă de la „Terapie Intensivă“ şi să revină la viaţă. Şi a reuşit! Nemţii au dat tonul prin reluarea Bundesligii, iar restul continentului a prins, treptat, curaj. Ultimul pas spre o revenire la normal a fost făcut de UEFA, după şedinţa Comitetului Executiv de la Nyon.

Concret, s-a anunţat planul prin care se vor finaliza cele două competiţii continentale, la nivel de cluburi. Aşa cum era de aşteptat, atât Liga Campionilor, cât şi Liga Europa vor trece la un format comprimat, începând cu faza sferturilor, pentru ca toate partidele să se joace în decurs de 16 zile.

Liga se mută în Portugalia

Ca să scutească echipele de deplasări pe bandă, UEFA a mutat Liga Campionilor în Portugalia, mai precis la Lisbona. Începând cu faza sferturilor, partidele se vor juca într-o singură manşă, fără spectatori, fie pe stadionul celor de la Benfica (va găzdui şi finala Ligii Campionilor), fie pe arena clubului Sporting. În acest moment, singura necunoscută e cum se vor concluziona meciurile rămase de disputat din 16-imi. Sunt două variante:

*Portugalia va găzdui şi aceste patru manşe secunde pe stadioanele cluburilor Sporting Lisabona şi Vitoria Guimaraes.

*Partidele-retur vor fi găzduite, conform programării, pe terenul echipei care a evoluat în deplasare, în prima manşă.

Până vom avea o decizie finală privind retururile din 16-imi, ştim, clar, datele anunţate de UEFA pentru ce a rămas din competiţie, în acest sezon:

*7-8 august: Retururile din 16-imi   *12-15 august: Sferturi   *18-19 august: Semifinale   *23 august: Finala   Marele perdant al deciziei UEFA e oraşul Istanbul, care ar fi trebuit să găzduiască finala Ligii Campionilor din acest sezon. Totuşi, turcii n-au pierdut definitiv acest privilegiu, arena „Atatürk“ urmând să găzduiască ultimul act al Ligii Campionilor, în 2021. De altfel, UEFA a anunţat oraşele-gazde ale finalelor Ligii până în 2024:   *2020: Lisabona (Estádio do Sport Lisboa e Benfica)   *2021: Istanbul (Atatürk Olympic Stadium)   *2022: Sankt Petersburg (Saint Petersburg Stadium)   *2023: Munchen (Football Arena)   *2024: Londra (Wembley Stadium)   Liga Europa se răspândeşte în Germania   Dacă principala competiţie intercluburi din Europa a fost mutată, începând cu sferturi, într-un singur oraş din Portugalia, în schimb, a doua întrecere continentală le-a revenit nemţilor.   Germania va găzdui Liga Europa, începând cu sferturi, în patru oraşe: Koln (aici se va juca şi finala), Duisburg, Düsseldorf şi Gelsenkirchen. Şi, din nou, partidele se vor disputa într-o singură manşă, fără spectatori. O decizie urmează a fi luată de UEFA în privinţa meciurilor din 16-imi. Deocamdată, nu se ştie dacă ele vor merge înainte, în format tur-retur, sau dacă vor fi mutate, în întregime, în Germania.    Dacă se va alege a doua variantă, atunci formaţiile care au evoluat în deplasare, în prima maşă, vor pierde avantajul terenului propriu pentru retur, iar confruntările Sevilla – Roma şi Inter – Getafe vor fi decise într-o singură manşă.   Datele anunţate de UEFA pentru continuarea Ligii Europa sunt următoarele:   *5-6 august: 16-imi   *10-11 august: Sferturi   *16-17 august: Semifinale   *21 august: Finala   Cum prin mutarea Ligii Europa în Germania, Polonia a pierdut finala din acest an, ea va găzdui meciul decisiv pentru trofeu, la anul. Şi aici, UEFA a anunţat deja gazdele următoarelor patru finale de Liga Europa:   *2020: Koln (Stadion Köln)   *2021: Gdańsk (Gdańsk Stadium)   *2022: Sevilla (Estadio Ramón Sánchez-Pizjuán)   *2023: Budapesta (Puskás Aréna) 10 iulie e data tragerii la sorţi pentru stabilirea tabloului din sferturi şi semifinale, atât în Liga Campionilor, cât şi în Liga Europa.   Liga Campionilor, 16-imi Juventus – Lyon (0-1 în tur) Man. City – Real Madrid (2-1) Bayern – Chelsea (3-0) Barcelona – Napoli (1-1) *PSG, Atletico Madrid, Leipzig şi Atalanta sunt deja în sferturi Liga Europa, 16-imi Sevilla – Roma Inter – Getafe Man. United – LASK (5-0 în tur) Basel – Frankfurt (3-0) Copenhaga – Istanbul BB (0-1) Şahtior – Wolfsburg (2-1) Leverkusen – Rangers (3-1) Wolves – Olympiakos 1-1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri