Caută
Close this search box.

Firea: „Asfaltăm în Prelungirea Ghencea, imaginile vorbesc de la sine. Voi reacționa mereu în fața minciunii!”

gabriela firea

Primarul general al Capitalei a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că se asfaltează în Prelungirea Ghencea. Gabriela Firea a atașat și un clip video pentru a întări cele afirmate, asta după ce fostul consilier general Ciprian Ciucu acuzase abandonarea acestui șantier.

„Asfaltăm în Prelungirea Ghencea. Un proiect așteptat de 20 de ani de locuitorii de zonă este o realitate! Fix astăzi, un reprezentant al opoziției minte! Un politician din “generația nouă”, care a abandonat postul în care l-au trimis bucureștenii pentru o funcție guvernamentală, spune că pe acest șantier nu se lucrează. Ei bine, imaginile vorbesc de la sine și vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile! Las faptele să vorbească, dar voi reacționa mereu în fața minciunii!”, a scris Firea pe Facebook.

Gabriela Firea a precizat faptul că la proiectul de Supralărgire a Bulevardului Prelungirea Ghencea lucrează Trustul de Clădiri Metropolitane și Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje. Dirigenția de șantier este asigurată de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă. Șantierul a început în toamna anului trecut și trebuie să fie gata anul viitor.

Costul total al lucrărilor se ridică la 122 de milioane de euro, subliniază primarul general.

„Finalizarea Pasajului de la Domnești, lucrare a Ministerului Transporturilor, este vitală pentru modernizarea acestei artere de circulație. Lărgirea executată de Primăria Capitalei se termină cu aproximativ 500 de metri înainte de Centura București, la solicitarea Ministerului Transporturilor. Primăria Capitalei a pus la dispoziția CNAIR, încă din anul 2018, toată documentația proiectului de lărgire”, a încheiat Gabriela Firea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri