Caută
Close this search box.

Florin Cîțu susţine că jumătate din PSD trebuia să fie la pușcărie

guvernul

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, acuză o campanie orchestrată, plătită, derulată de către PSD, pentru a-i speria şi panica pe români.

”A fost o strategie a celor de la PSD de a speria oamenii, de a-i panica şi eu cred că, dacă nu ar fi fost ascunşi în spatele declaraţiilor politice, jumătate din PSD era astăzi în puşcărie”, afirmă Florin Cîţu.

”Economia globală astăzi trece printr-o criză nemaiîntâlnită. (…) A fost o provocare mare pentru acest guvern şi când am spus criza vorbesc de contextul economic global pentru că ne uităm la noi, dar lucrurile sunt dificile pentru toate economiile. La noi avem estimat un deficit de 6,7% din PIB în acest moment şi lucrurile arată ok”, a declarat Florin Cîţu.

El a explicat că ”scenariile apocaliptice” pe care le-au avansat trompetele din PSD nu s-au adeverit.

Citu a precizat că al doilea trimestru al acestui an este ”afectat negativ”, iar pe final de an contracţia economiei va fi în jur de minus 2% din PIB şi nu de minus 9%, ”aşa cum spuneau tot felul de profeţi”.

”Vom avea revenirea economiei din trimestrul trei, aşa cum am spus de la început. (…) Nimic din ce au aruncat în piaţa cei de la PSD, acele scenarii apocaliptice nu s-a întâmplat. A fost o strategie a celor de PSD de a speria oamenii, de a-i panica şi eu cred că, dacă nu ar fi fost ascunşi în spatele declaraţiilor politice, jumătate din PSD era astăzi în puşcărie. Fiindcă nu poţi să te foloseşti şi să panichezi o întreagă Românie doar pentru a câştiga tu politic, să arunci acele scenarii care nu aveau niciun fundament. Nu era nimic fundamentat şi totuşi au făcut-o. Au afectat şi economia, au afectat şi investitorii, dar i-au afectat şi pe romani”, a adăugat ministrul de Finanţe.

El a acuzat ”o campanie orchestrată, plătită” de PSD, arătând că sunt reclame pe online, emisiuni la ”televiziuni prietene”.

„PSD a plătit reclama în presă ca să transmită mesaje menite să creeze panică. Au afectat economia. PSD a lăsat restante 3 miliarde la concedii medicale. ÎMM Înveşt este cel mai de succes program din ultimii 30 de ani de zile. Peste 8 mii de firme au contactat împrumuturi Prin Startup Nation am garantat 7,2 miliarde de lei credite pentru companii, cu dobândă zero. În doi ani sub PSD s-au garantat doar 2 miliarde de lei. Acum este momentul să devenim o economie competenta şi veţi vedea măsurile luate în acel plan pe care-l prezentăm miercuri”, a spus ministrul Finanţelor.

Cîţu a completat că Guvernul din care face parte a investit în infrastructura cea mai mare sumă din ultimii 10 ani, peste 13 miliarde de lei. „Ministerul Transporturilor va avea o sumă record alocată la investiţii după rectificare. Investiţiile în Infrastructura va fi prioritatea numărului 1 Trebuie să începi autostrăzile anul acesta. Autostrada Sibiu-Brasov trebuie începută în acest an”, a completat ministrul.

”Repet, dacă nu s-ar ascunde în spatele declaraţiilor politice, jumătate din PSD trebuia să fie astăzi în puşcărie”, a spus el. Florin Cîţu a precizat că măsurile luate de guvern în plan economic ”au dat încredere companiilor să meargă mai departe”.

El a susţinut că ”relativ la cee ce spuneau” cei din PSD, dar şi unele instituţii străine, că se va întâmpla cu economia, ”este un succes astăzi”. Ministrul Finanţelor Publice a menţionat totodată că jumătate din deficitul înregistrat la buget o reprezintă cheltuielile pentru gestionarea crizei sanitare generate de virusul SARS-COV-2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri