Caută
Close this search box.

Încă o echipă din Liga 1, victimă a coronavirusului. Meciul s-a amânat

liga 1

După Dinamo, o altă echipă din Liga 1 este afectată de coronavirus. Chiar în debutul Ligii 1, medicul a aflat, în urma testelor, că a fost infectat.

Medicul echipei FC Botoşani, Petrică Rădăuceanu, a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus. Rezultatul analizelor a fost anunţat cu 24 de ore înainte de meciul pe care echipa din Botoşani îl avea programat contra formaţiei CS Universitatea Craiova.

Rădăuceanu, care este şi medic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe „Mavromati” Botoşani, a declarat joi seară pentru Agerpres că testarea a fost făcută miercuri dimineaţă, la Stadionul Municipal din Botoşani, înainte ca echipa şi stafful tehnic să plece spre Craiova.

În cursul zilei de joi, când deja a ajuns la Craiova, a primit rezultatul pozitiv.

„Sunt sănătos. Dacă aveam probleme, nu mai veneam eu încoace. Acum sunt la Craiova. Eu am anunţat DSP Botoşani, care a anunţat şi DSP Craiova şi aştept să vedem ce decizie va fi luată”, a declarat Rădăuceanu.

El se teme că rezultatul testului ar putea afecta echipa, care ar putea fi trimisă în izolare.

Meciul dintre Universitatea Craiova şi FC Botoşani, programat vineri, de la 20.00, în etapa a treia din play-off-ul Ligii 1, a fost amânat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri