Caută
Close this search box.

Medic: ”Să trateze Renate Weber și CCR toți bolnavii de Covid 19″! CORECT. Le cedați și salariile?

Postarea unei doctorițe din Câmpulung Muscel care îi ceartă pe cei care tratează cu lejeritate pandemia de coronavirus a devenit virală.

„Sunt după o gardă istovitoare, în spital Covid! Toate paturile s-au ocupat! Din 7 suspecți s-au confirmat 7! Avem internați și câțiva așa -ziși asimptomatici! S-au testat la privat, că erau mai obosiți sau că i-a mai durut capul! Acum ne amenință că ne dau în judecată că îi ținem internați”, a scris dr. Anca Dumitrescu.

Doctorița a amintit că starea unei persoane asimptomatice s-a înrăutățit brusc.

„Un asimptomatic a desaturat brusc, la 88%… Două ambulanțe vin neanunțate cu un confirmat și un suspect… Nebunie… unde să îi pun! Nici un spital nu mai are locuri… Fac rotații, combinații… reușesc să-i internez…

Nu mai vreau… am obosit!

Cel mai tare mă obosește negarea evidențelor: Covid 19 este o boală insuficient cunoscută, cu evoluție imprevizibilă și teribil de contagioasă…

Poate de la nesom… mă bate un gând: să trateze Renate Weber și CCR toți bolnavii de Covid 19″, a scris Anca Dumitrescu.

Medicul se referă la sesizarea Avocatului Poporului, Renate Weber, către CCR, aceasta din urmă hotărând că măsurile de carantină, izolare și internare obligatorie a bolnavilor de Covid nu sunt constituționale.

În ce privește ideea – interesantă – ca doamna Weber și membrii Curții Constituționale să îi trateze pe TOȚI (!) bolnavii de Covid, ni se pare și nouă – chiar dacă ar fi o premieră absolută în istoria omenirii – o idee bună. Întrebarea ar fi doar: își cedează medicii salariile (intens ajustate de PSD) către Weber & CCR? (Sigur, nici salariile medicilor și nici, cu atât mai puțin, ale celorlalți, nu sunt deloc neglijabile!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri