Caută
Close this search box.

O fetiță de șapte ani, abuzată de un bătrân de 84 de ani, în Botoșani

O fetiță în vârstă de șapte ani a fost abuzată sexual de un bătrân de 84 de ani, în Botoșani. Copila i-a povestit mamei ei ce s-a întâmplat.

Din primele informații, comunicate de polițiștii de la Inspectoratul de Poliție al județului Botoșani, bătrânul de 84 de ani ar fi ademenit-o pe fetiță la locuința lui, cu promisiuni mincinoase.

Polițiștii din Cristinești, județul Botoșani, spun că mama fetiței era la muncă, pe un câmp din vecinătatea satului, iar în această perioadă de timp, bătrânul ar fi ademenit fetița cu promisiunea că îi va da jucării cu care să se joace, dacă va merge la el acasă.

Ce i-a povestit fetița de șapte ani mamei ei și ce s-a întâmplat cu bătrânul pedofil

Ulterior, după ce fetița a intrat în casa bătrânului, acesta ar fi mângâiat-o și ar fi atins-o în zona organelor genitale și a sânilor. Când mama s-a întors de la câmp, fetița agresată i-ar fi povestit detaliat întreaga întâmplare.

După ce l-au dus la audieri, procurorii din Botoșani nu au luat nicio măsură împotriva bătrânului din Cristinești, considerându-l prea inofensiv și bolnav pentru a comite alte fapte reprobabile, acesta fiind cercetat în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală.

Localnicii din Cristești susțin că dacă polițiștii din comună nu vor face dreptate în acest caz, vor cere internarea obligatorie a agresorului sexual într-un centru destinat persoanelor în vârstă și care suferă de afecțiuni psihice.

Fetița va fi evaluată de psihologii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Botoșani, pentru a stabili dacă va avea nevoie de consiliere psihologică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri