Caută
Close this search box.

Planul diabolic al PSD pentru starea de alertă

PSD

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că starea de alertă va fi prelungită și după 15 iunie, dar PSD se va împotrivi acestei decizii.

Partidul Social Democrat a anunțat, marți, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Lucian Romașcanu, că nu va vota în Parlament prelungirea stării de alertă în România, după 15 iunie.

„Nu este convingător, pentru că nu vine cu absolut niciun fel de dovadă științifică. În rest, și iertați-mă dacă credeți că această declarație a mea este în notă politică, dar starea de alertă de până acum a însemnat achiziții făcute fără nicun fel de respectare a procedurilor, a însemnat angajări de oameni pe funcții cum nu putem uita acel chelner sau șef de pompe funebre pus șef de spitale, înseamnă tot felul de tunuri financiare care nu pot fi legitimate de PSD prin votul unei prelungiri de stare de alertă. În acest moment, cu argumentele date de președinte, decizia PSD este de a nu vota în continuare starea de alertă”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD la Digi 24.

Totodată, aceeași decizie ar putea fi luată și de USR. Dan Barna, liderul Uniunii Salvaţi România, a anunțat că reprezentanții partidului vor decide marți în urma unei şedinţe, modul în care vor vota în Parlament propunerea de prelungire a stării de alertă, după data de 15 iunie. „Vom avea mâine (marţi – n.r.) o şedinţă cu grupul parlamentar pentru a stabili cum se votează”, a declarat, luni, preşedintele USR, Dan Barna.

Klaus Iohannis a făcut apel către Parlament să fie responsabil și să voteze prelungirea stării de alertă, deoarece pericolul coronaviruslui nu a trecut.

„Parlamentul trebuie să ia în dezbatere această prelungire a stării de alertă. Stimați parlamentari, fiți responsabili, gândiți-vă că virusul nu dispare printr-un vot în Parlament. Guvernul a luat cele mai bune măsuri, a luat măsurile care au dus la o răspândire foarte limitată a acestei emidepii.

Nu puneți sub semnul întrebării aceste măsuri care s-au dovedit a fi corecte”, a declarat președintele României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri