Caută
Close this search box.

Procurorul general, Gabriela Scutea, decizie radicală în cazul minorei din Mehedinţi care a fost incendiată

gabriela scutea

Procurorul general a dispus un control în cazul minorei din Mehedinţi care a fost incendiată, informează Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

„În contextul interesului generat în spaţiul public de cauza privind minora victimă a tentativei de omor prin incendiere din judeţul Mehedinţi, precizez că, pe baza informării preliminare transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, am dispus efectuarea unui control cu privire la instrumentarea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare în care au fost formulate acuzaţii de viol.

Scopul controlului îl constituie clarificarea demersurilor realizate de la formularea plângerii şi până în data de 12 iunie 2020, în special în ceea ce priveşte actele referitoare la persoana vizată de acuzaţii”, se arată într-un mesaj al procurorului general, Gabriela Scutea.

Procurorul general anunţă că a solicitat şi Inspectoratului General al Poliţiei Române să facă verificări la nivelul subunităţilor care au fost implicate în gestionarea acestui caz.

„Indiferent de vârsta persoanei vătămate, luarea în mod imediat a tuturor măsurilor investigative specifice anchetării infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale este imperativă.

Aceasta se aplică deopotrivă în cauzele în care urmărirea este efectuată de către procuror sau în cele în care procurorul supraveghează activitatea poliţiei judiciare”, se precizează în mesaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri