Caută
Close this search box.

Românii săraci nu vor primi măști de protecție anti-Covid foarte curând. Orban acuză contestarea licitației

orban

Premierul Ludovic Orban a cerut Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor să soluţioneze rapid contestația depusă la licitația privind achiziția de măști pentru persoanele sărace. Din cauza acestei contestații, persoanele cu venituri scăzute nu vor putea primi măștile promise de Guvern pentru protecția împotriva coronavirusului.

„Solicit Comitetului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor să soluţioneze cu celeritate, să nu aştepte cele 20 de zile şi să acorde o prioritate absolută soluţionării acestei contestaţii. Din punctul meu de vedere, contestaţia nu este întemeiată, măştile au fost achiziţionate în funcţie de preţ – un preţ de 0,68 de lei – iar al doilea criteriu a fost termenul de livrare – termenul de livrare convenit a fost de şapte zile. Compania care contestă nu şi-a arătat capacitatea de a livra în cadrul termenului care a fost stabilit în documentaţia pentru licitaţie. Mi se pare o contestaţie care să ne pună beţe în roate. Solicit CNSC să soluţioneze rapid această contestaţie”, a declarat premierul, citat de Agerpres

El a explicat că pachetele de câte 50 de măşti sunt destinate persoanelor vulnerabile.

„Aici este vorba de cetăţeni români care sunt sub incidenţa legii venitului minim garantat – beneficiari de ajutoare sociale sau de alte forme de sprijin, persoane cu dizabilităţi, pensionarii care beneficiază de o pensie sub pensia socială. Este vorba de cele mai vulnerabile persoane şi care au nevoie de aceste măşti, iar această atitudine de a contesta, din punctul meu de vedere, fără niciun motiv, o licitaţie care s-a derulat transparent îmi pare, aşa, ca un mod de a băga beţe în roate şi sistemul acesta pune în pericol sănătatea acestor concetăţeni de-ai noştri pentru care este prevăzută această măsură”, a spus Orban despre faptul că firma de pe locul doi a contestat licitaţia pentru achiziţia de măşti pentru persoanele vulnerabile.

G4Media.ro a scris că firma Best Achiziții, care a încheiat mai multe contracte cu spitalele din subordinea Primăriei București pentru furnizarea de măști și combinezoane COVID 19, a contestat rezultatul licitației organizate de ministerul Sănătății în valoare de 73,6 milioane lei fără TVA pentru achiziția de 115 milioane de măști. Ministerul Sănătății a anunțat pe 24 iunie că Naguma Medical Supply SRL, deținută de omul de afaceri Michael Topolinski, este câștigătorul licitației pentru cele 115 milioane de măști, dar contractul nu a fost încă semnat, potrivit informațiilor G4Media.ro. Măștile ar trebui să ajungă la persoane vulnerabile, iar termenul de livrare este de 7 zile de la semnarea contractului. Până la rezolvarea contestației la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și la finalizarea unui eventual proces la Curtea de Apel, contractul nu va putea fi semnat (Citiți textul integral pe G4Media.ro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri