Caută
Close this search box.

The New York Times: ​8 minute și 46 de secunde. Filmul morții lui George Floyd

Opt minute și 46 de secunde a stat ofiterul de poliție Derek Chauvin cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd, potrivit unei reconstituiri a publicației New York Times.

Publicația americană a pus cap la cap filmările de pe camerele de supraveghere din zonă, dar și ale martorilor, făcând filmul minutelor dinaintea morții bărbatului de culoare, care a provocat revolte violente în Statele Unite.

Totul a început la ora 19.57, iar apelul la numărul de urgență 911 a avut loc la ora 20.01.

La scurt timp, la fața locului ajunge un prim echipaj de poliție, care îl scoate pe Floyd din mașina în care se afla. La șase minute după arestarea sa, bărbatul este dus către mașina de poliție. Când se apropie de mașina poliției, în imagini se vede cum George Floyd se lasă la pământ și spune că este claustrofobic și refuză să intre în autovehicul.

La fața locului apare un al doilea echipaj de poliție, iar la 9 minute de la arestare vine și al treilea. În acesta din urmă era ofițerul Derek Chauvin.

La ora 20:20 în imaginile surprinse de martori, George Floyd este culcat la pământ, ofițerul stă cu genunchiul pe gâtul său. Este și prima oară când se aude spunând că nu poate să respire. La 20:21 este trimis un echipaj de salvare către locul incidentului.

Chiar dacă George Floyd spunea că nu poate respira și îl implora pe ofițer să-i ia genunchiul de pe gât, acesta a rămas în aceeași poziție vreme de peste opt minute.

La 20:25 martorii ii strigă ofiterului să-l slăbească pe Floyd, acesta deja nu mai reacționa. La ora 20:27, o ambulanță ajunge în zonă, iar medicii îi verifică bărbatului pulsul. În tot acest timp, ofițerul de poliție a rămas în aceeași poziție, cu genunchiul pe gâtul lui Floyd, deși acesta era inert. S-a ridicat după aproape un minut.

În total, Derek Chauvin a stat cu genunchiul pe gâtul lui Floyd 8 minute și 46 de secunde.

Foto: Dominic Lipinski/Press Association

La o oră după ce a fost preluat de ambulanță, George Floyd a decedat la spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri