Caută
Close this search box.

Un copil din Botoșani a murit după ce a înghițit din greșeală o bilă de cauciuc

Un băiat în vârstă de 14 ani din Botoșani a murit după ce a înghițit din greșeală o bilă de cauciuc. Sfâșiați de durere, părinții au trebuit să-și îngroape copilul chiar în ziua în care acesta urma să dea primul examen la Evaluarea Națională.

Tragedia a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, când băiatul se afla în casă, unde erau şi părinţii, şi se juca cu o bilă de cauciuc, scrie Monitorul de Botoșani.

La un moment dat, din motive necunoscute, bila i-a ajuns în gură, iar copilul a înghiţit-o din greşeală, însă bucata de cauciuc i-a rămas blocată în căile aeriene.

Băiatul s-a prăbuşit inconştient după câteva secunde în care a rămas fără aer, intrând în stop respirator.

Alarmaţi, părinţii au încercat să îi deblocheze căile aeriene şi au sunat, în acelaşi timp la 112.

La faţa locului a ajuns mai întâi o ambulanţă cu asistent, la scurt timp echipajul cerând ajutorul unui medic, astfel că şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD a fost direcţionat la adresă, starea copilului fiind critică.

Cadrele medicale ajunse în scurt timp la faţa locului au încercat cu disperare să îl readucă pe copil la viaţă.

Cadrele medicale care au încercat să-l salveze, vizibil afectate
„La sosirea cadrelor medicale copilul era în stop cardio-respirator. Era deja cianotic. Au fost începute manevrele de resuscitare, s-a făcut medicaţie specială pentru astfel de situaţii, au fost date trei şocuri electrice. În acelaşi timp s-a încercat aspirarea obiectului care bloca căile aeriene, dar a fost aproape imposibil”, a povestit un cadru medical, vizibil afectat de drama petrecută.

La un moment dat, inima copilului a mai pornit, preţ de câteva minute, dându-le speranţe părinţilor şi medicilor.

Cadrele medicale au solicitat, între timp, prezenţa unui echipaj de pompieri, care a ajutat la transportul copilului cu o targă specială din domiciliu până la ambulanţă, astfel încât să se încerce menţinerea cât mai nemişcat a corpului şi aparaturii la care era conectat.

Din păcate, deşi drumul a fost de doar câteva minute, pe traseu inima copilului a început din nou să bată neregulat, iar pulsul să scadă.

Ajunse la Secţia de Pediatrie, cadrele medicale de la ambulanţă au început din nou masajul cardiac, copilul intrând din nou în stop cardio-respirator.

Din păcate, după aproape două ore de speranţe, medicii pediatri s-au văzut nevoiţi să declare decesul copilului.

Băiatul decedat urmă să susţină astăzi proba la Limba şi literatura Română din cadrul Evaluării Naţionale şi avea un frate mai mic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri