Caută
Close this search box.

VIDEO Cod roșu de inundații în Transilvania și Moldova: O femeie din Vaslui, ucisă de ape

O femeie a fost luată de viitură în Vaslui și a fost găsită moartă. Inundații produc pagube importante mai ales în Transilvania și Moldova unde hidologii mențin codul roșu.

Începând de luni seară și până miercuri la prânz se află în vigoare o avertizare hidrologică de cod roșu de inundații pe râurile din bazinele hidrografice Tisa, Vișeu, Iza, Someșul Mare, Suceava, Moldova, Bistrița și Prut, fiind vizate județele din jumătatea de nord a țării: Bacău, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Harghita, Maramureș, Neamț și Suceava.

Cinci trenuri sunt blocate, marți, în județul Alba, iar pentru călători CFR asigură transbordarea cu mașini între Teiuș-Aiud și Aiud, din cauza nivelului crescut al apei care a acoperit liniile de cale ferată și cinci macazuri.

Mai multe drumuri naţionale din judeţe din Transilvania şi Moldova sunt blocate, marţi, din cauza inundaţiilor, potrivit Centrului Infotrafic.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în județul Neamț, circulația este întreruptă pe DN15 (pe raza loc. Bistricioara), DN15B (pe raza loc. Pipirig) și DJ 155F (pe raza loc. Izvoru Muntelui).

În județul Mureș, traficul rutier este îngreunat pe DN15, pe raza localităţii Petelea. Aici, râul Mureș a ieșit din albie, afectând o porțiune de aproximativ 300 de metri din drum.

În județul Botoșani traficul a fost întrerupt, din cauza vremii nefavorabile, pe DN29A (loc. Rediu). La ora transmiterii știrii, însă, circulația s-a reluat în condiții normale.

Aceeași situație se înregistrează și în județul Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri