Caută
Close this search box.

VIDEO Ludovic Orban: Nici până azi în dosarul Mineriada vinovații nu sunt pedepsiți

ludovic orban

Premierul Ludovic Orban a cerut sâmbătă justiției să facă lumină şi să stabilească adevărul în Dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie, care nu este nici până astăzi rezolvat.

În 13 iunie regimul comunist, condus de Ion Iliescu, după ce câştigase alegerile în „Duminica Orbului” a decis, după o înscenare penibilă, să facă apel în primă fază la forţele de ordine şi după aceea să facă apel la mineri pentru a călca în picioare demnitatea tinerilor, intelectualilor, oamenilor care aveau o puternică convingere anticomunistă şi în favoarea libertăţii. Iar după data de 13 iunie au urmat crime, scene de o brutalitate inimaginabilă, anchete făcute de procurori,bătăi ale tinerilor nevinovaţi, administrate fie de mineri, fie de organele de ordine.

Nici până astăzi Dosarul numit „Mineriada”, un dosar care trebuie să facă dreptate nu este finalizat, iar vinovaţii nu sunt pedepsiţi. Fac un apel către magistraţi, măcar după 30 de ani, să trateze acest dosar aşa cum trebuie tratat, să facă lumină, să stabilească adevărul şi să-i pedepsească pe vinovaţi„, a declarat premierul în Piaţa Universităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri