Caută
Close this search box.

Augustin Lazăr dezvăluie cum a zăpăcit DIICOT Dosarul 10 august

augustin lazăr

Augustin Lazăr, procuror general al României în momentul în care Secția Parchetelor Militare a început să ancheteze evenimentele din 10 august 2018, înainte de a preda dosarul la DIICOT.

Parchetul AntiMafia l-a clasat parțial doi ani mai târziu. Lazăr are o opinie tranșantă: marile dosare sunt din nou blocate și aceasta a fost miza, atunci când DIICOT a preluat ancheta.

„Este clar faptul că marile dosare sunt din nou blocate sub controlul celor interesați”, a spus Lazăr pentru SpotMedia. Dosarul 10 August a fost anchetat inițial de Secția Parchetelor Militare, fiind vorba despre implicarea jandarmilor.

După ce însă Jandarmeria a reclamat o tentativă de răsturnare a ordinii constituționale în 10 august 2018 (”lovitură de stat”), noile acuzații au intrat în competența DIICOT, care a preluat dosarul, extins acum cu fapte care vizau siguranța națională.

Doi ani mai târziu, o parte consistentă a acestui dosar, și tocmai aceea care duce la personajele politice ale zilei, Carmen Dan, ministru de Interne, şi Viorica Dăncilă, prim-ministru, dar și la șefii Jandarmeriei, a fost clasată.

„Sesizarea DIICOT a fost o manevră de preluare a competenței și de emitere a unei soluții de clasare vădit nelegale. O manevră tipică și pentru alte dosare, pentru aducerea în zona controlată”, a explicat Augustin Lazăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri