Caută
Close this search box.

Autoritățile au DECIS. Masca este OBLIGATORIE și pe stradă începând de miercuri

masca

Masca devine obligatorie, de miercuri, în toate localitățile din județul Argeș, aflat pe locul doi la numărul de cazuri noi de îmbolnăviri pe zi – peste 100! Și programul teraselor va fi restricționat. Sunt decizii luate astăzi și anunțate de prefectul de Argeș, Emanuel Soare.

Fiecare persoană care are peste 5 ani va fi obligată să poarte mască, de miercuri, pe stradă și în locurile publice sau private unde sunt mai mult de două persoane, a anunțat, prefectul de Argeș, Emanuel Soare, într-o conferință de presă, după ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

„Amenzile sunt cele prevăzute de legislația în vigoare, de la 500 de lei până la 2.500 de lei. Se vor aplica amenzile în cuantum maxim pentru că suntem conștienți că în acest moment trebuie să schimbăm modul în care insistăm asupra măsurilor care trebuie respectate și asupra modului în care înțelegem că trebuie să le adoptăm. Scopul nostru este ca, din acest moment, fiecare cetățean să respecte regulile, să poarte masca și să respecte distanța fizică. (…) Toate deciziile intră în vigoare din momentul acesta, cu excepția obligativității purtării măștii, care va intra în vigoare de mâine dimineață (miercuri – n.r.)”, a declarat prefectul.

Și programul teraselor va fi restricționat până la ora 22.00 în timpul săptămânii și până la ora 23.00 în weekend.

Orice operator care nu respectă regulile va fi amendat și închis pentru o perioadă de 14 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri