Caută
Close this search box.

Cine sunt blatiştii PNL ce blochează candidaturile unice PNL-USR, în Bucureşti

blatiştii PNL

Preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, anunţă că „cele mai mari piedici pentru candidaturi comune la Bucureşti (cu PNL) sunt candidaturile potenţiale ale domnilor Dan Cristian Popescu şi Dan Croitoru”.

„USR-PLUS îşi doreşte candidaţi comuni curaţi pentru Bucureşti. Putem împreună să scăpăm Bucureştiul de PSD?

Dacă domnul Orban crede într-adevăr că ‘singurul adversar este PSD’, PNL nu trebuie să insiste asupra unor persoane care au avut legături directe şi puternice cu PSD în ultimii 15 ani.

Nu este rezonabil că PNL să condiţioneze unitatea de susţinerea unor politicieni care au avut cardaşii profunde cu PSD.

Cele mai mari piedici pentru candidaturi comune la Bucureşti sunt candidaturile potenţiale ale domnilor Dan Cristian Popescu şi Dan Croitoru.

Domnul Dan Cristian Popescu a strâns o avere fabuloasă de când lucrează în primărie şi are legături strânse cu PSD. Conduce primăria sectorului 2 din funcţia de viceprimar al domnului Toader, primar PSD. Şi a format şi coordonat majoritatea PSD-PNL în Consiliul Local sector 2.

Domnul Dan Croitoru, de asemenea, s-a afirmat prin faptul că a fost un mare susţinător al domnului Vanghelie (PSD) în Consiliul Local sector 5. Astfel a devenit viceprimar şi mâna dreaptă a domnului Vanghelie.

Fără astfel de candidaturi, negocierile pentru candidaţi comuni se pot finaliza rapid. Punem doar condiţii de bun simţ. Genul acesta de candidaţi nu sunt ‘adversari ai PSD’, dimpotrivă s-au dovedit a le fi prietenii lor buni şi loiali.

Înţelegem să negociem orice dar nu principii. Nu vom negocia niciodată în dauna oamenilor. Obiectivul nostru nu este doar să câştigăm cu sigla, şi în practică să nu schimbăm nimic. Obiectivul nostru este să schimbăm efectiv administraţia. Nu doar un primar cu altul. Nu doar un logo de partid cu altul. Iar pentru asta, câştigarea alegerilor este doar primul pas.

Întrebarea cheie rămâne: dacă unitatea dreptei se împiedică în doi apropiaţi ai PSD-ului, oare dreapta mai este dreaptă?”, a scris Năsui pe Facebook.

Un mesaj similar a postat pe Facebook şi liderul PLUS, Vlad Voiculescu.

Premierul Ludovic Orban a declarat joi seara că, în ceea ce priveşte candidaţii pentru Bucureşti la alegerile locale, ar prefera să se ajungă la o înţelegere, „singurul adversar fiind PSD”.

El a lăsat să se înţeleagă că se referă la USR.

„Sigur că aş prefera să ajungem la o înţelegere. Aşa cum noi am făcut un sacrificiu şi l-am sprijinit pe Nicusor Dan, noi ne-am dori să mergem pe o formulă comună şi la sectoare, şi la consiliile locale. Dacă alţii nu vor fi de acord, va trebui să intrăm în competiţie, dar într-o competiţie în care nu avem decât un singur adversar – PSD, iar obiectivul nostru este să scoatem complet PSD-ul din Bucureşti”, a declarat Orban la B1 TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri