Caută
Close this search box.

Ciolacu se răzvrăteşte acum împotriva preţului ridicat al testelor COVID-19: Cifrele care arată creşterea numărului de cazuri sunt reale

psd

Marcel Ciolacu s-a reorientat după nevoi. Pentru a amâna alegerile, vrea să-i convingă pe negaţioniştii din electoratul PSD că cifrele Guvernul Orban privind creşerea numărului de infectări cu coronavirus sunt reale. Însă are încă o nemulţumire majoră. Nu-i convin preţurile testelor din România, comparativ cu cele din Germania.

„Un test pentru coronavirus costă 17-18 euro în Germania, iar în România 70-80 de euro”, spune Ciolacu.

„Manipularea de la început a dus şi la această lipsă de credibilitate a Guvernului în gestionarea acestei pandemii. Nu ei fac toate testele. Românii se duc şi se testează în sistemul privat cu alte preţuri decât toată Europa.

La noi costă 70-80 de euro un test, iar în Germania costă 17-18 euro. Cam asta e diferenţa. Ei vin acum şi spun că sunt 20.000 de teste făcute astăzi, pentru că românii merg şi se testează singuri. De ce nu am testat de la început?

Pentru că au vrut să declare că gestionează foarte bine această pandemie. Atunci testam foarte puţin şi au fost puţine cazuri. A ieşit preşedintele Iohannis şi ne-a arătat nişte schiţe şi ne-a spus: „Uitaţi cât de bine gestionează Guvernul meu această pandemie!”.

Acum suntem ţară roşie în toată Europa, pentru că am ajuns ultimii să testăm. După ce că am fost izolaţi în casă, acum suntem izolaţi şi de Europa”, a spus Ciolacu la Antena 3.

Acesta este de părere că, dacă se făceau teste de la început, s-ar fi aflat amploarea situaţiei. „De ce a oprit-o Guvernul pe Gabriela Firea să testeze în Bucureşti, poate cineva să răspundă?

Era o situaţie reală, ştiinţifică, poate se făceau şi testări cu INSP-ul şi aflam amploarea şi cum putem gestiona această pandemie. S-au opus dintr-o logică pur electorală”, a mai afirmat liderul social-democrat.

Marcel Ciolacu susţine că toţi membrii Guvernului Orban doresc să-şi facă imagine electorală pe perioada pandemiei, în timp ce în multe state europene comunică numai specialiştii.

„Este atributul Guvernului să gestioneze aplicarea legii. Marea problemă este lipsa de credibilitate”, susţine Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri