Caută
Close this search box.

Comisia Europeană cumpără Remdesivir pentru 30.000 de pacienți cu simptome grave

remdesivir

Comisia Europeană a anunţat semnarea unui contract în valoare de 63 de milioane de euro, cu compania farmaceutică Gilead, pentru furnizarea medicamentului anti-coronavirus Veklury – numele de marcă pentru medicamentul remdesivir, transmite Reuters, via Ziare.com.

Purtătoarea de cuvânt a CE, Dana Spinanţ, a precizat că este vorba despre o cantitate suficientă pentru tratamentul a 30.000 de pacienţi cu simptome grave de COVID-19. Loturi de Veklury vor fi disponibile începând din august, pentru cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene şi pentru Regatul Unit.

Prima transă va fi suficientă doar pentru nevoile imediate, însă Comisia se pregăteşte şi pentru achiziţionarea în comun a unor cantităţi suplimentare de remdesivir, începând din luna octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri