Caută
Close this search box.

Coronavirus România: Numărul cazurilor noi este de 592. La terapie intensivă, se află 236 de pacienți

592 de cazuri noi de coronavirus au fost depistate în ultimele 24 de ore în România, potrivit celui mai recent bilanț al autorităților. Alte 13 persoane au murit. La terapie intensivă se află în prezent 236 de pacienți.

Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812 au fost externate, dintre care 21.129 de pacienți vindecați și 1.683 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.847 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 09.07.2020 (10:00) – 10.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 13 decese (8 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Dâmbovița, Dolj, Ialomița, București și Tulcea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 592 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 824.343 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 475 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.187 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.242 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 202.541 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri