Caută
Close this search box.

Dealerii de autovehicule vor putea înmatricula direct mașinile vândute

Ministrul de Interne anunță că toți dealerii de autovehicule vor putea înmatricula direct mașinile vândute, în numele cumpărătorului. Proprietarii de mașini vor putea face și ei radieri și alte operațiuni fără a mai fi nevoie de prezența la ghișeu.

Marcel Vela susține că MAI va încheia protocoale cu toți vânzătorii autorizați de mașini, astfel încât aceștia să facă înmatricularea unui autovehicul transmis noului proprietar prin simpla completare (on-line) a unui formular, scutindu-l pe acesta să mai treacă prin procedura înmatriculării la ghișeele poliției.

Ministrul de Interne anunță că proprietarii de mașini vor putea face pe internet radierea acestuia și vor putea obține și alte acte, așa cum ar fi un duplicat după certificatul de înmatriculare, autorizația provizorie de circulație, fără a mai fi nevoie să vină la ghișeu.

Pentru obținerea permisului auto, operațiune care generează acum cele mai multe cozi și aglomerații la ghișeele poliției, va fi în continuare nevoie de prezența fizică a solicitantului, dar ministrul de Interne a precizat că se vor deschide mai multe birouri la nivel județean, cu prioritate în județele (a dat exemplul Petroșani – Deva) în care este mai mare distanța dintre municipiul de reședință și diferitele orașe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri