Medicul Virgil Musta anunţă, vineri, că zona pentru pacienţii cu coronavirus de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara a devenit neîncăpătoare, în condiţiile în care cazurile au crescut alarmant.

Fiecare este liber să facă ce vrea cu viața și sănătatea lui, până în punctul în care pui în pericol sănătatea celorlalți. Este în primul rând vorba despre respectul pentru ceilalți, care ar trebui să primeze, indiferent de măsurile impuse sau nu de autorități.

Deși sunt convins că marea majoritate a populației a înțeles corect situația, este responsabilă și respectă regulile, există și destui care nu o fac sau nu o mai fac, iar asta riscă acum să creeze probleme majore tuturor: creșterea numărului de infectări, umplerea spitalelor și mai ales a secțiilor de ATI.

În afara faptului că această extindere a pandemiei la noi în țară determină suferință fizică și psihică pentru o parte din cei infectați (nu știm cum reacționează organismul fiecăruia), vine la pachet și cu restul inconvenientelor legate de îngreunarea sau chiar interzicerea circulației în afara țării, pentru vacanțe sau în alte scopuri”, a declarat Virgil Musta, într-un mesaj pe facebook.

Virgil Musta explică modul în care Spitalul Victor Babeș din Timișoara a ajuns în situația dificilă de a nu mai avea loc pentru pacienții infectati cu virusul SARS-CoV-2.

Vorbind de Spitalul Victor Babeș din Timișoara, în primul rând, aici sunt de fapt 5 clinici, 2 de Boli Infecțioase, 2 de Pneumologie și una de Chirurgie Toracică. În perioada de vârf a pandemiei din martie-aprilie, întreg Spitalul Victor Babeș a fost transformat în Spital Covid, astfel încât toți pacienții care erau internați aici cu alte boli au fost transferați la alte spitale, iar aici am reorganizat fluxurile necesare și am adaptat întreaga capacitate pentru a primi și trata numai pacienți covid. În acele condiții, am avut o capacitate de 240 paturi pe sectie și 12 paturi pe terapie intensivă.

Ulterior, după ce numărul pacienților covid a început să scadă în zona noastră, am refăcut circuitele și organizarea în aceste cinci clinici și le-am repus la dispoziția bolnavilor non-covid, care aveau (și au) nevoie urgentă de îngrijire și spitalizare (atat pe sectie, cât si pe ATI) în specialitățile pe care le asiguram, astfel că am păstrat doar în cadrul Clinicilor de Boli Infecțioase o zonă dedicată numai pacienților covid, care totaliza 50 paturi și 5 paturi pe terapie intensivă.

Așa se explică faptul că acum, această zonă dedicată covid a devenit neîncăpătoare, atât pe secție, cât și pe ATI și va trebui să reconfigurăm din nou circuitele și organizarea și să extindem din nou paturile de pe secții și de pe ATI dedicate numai covid, fiind nevoiți din nou să transferăm către alte spitale pacienții internați cu alte afecțiuni. Nu ne-am dori acest lucru, pentru că au de suferit în primul rând acești pacienți.

Dacă capacitatea de la noi va fi ocupată (situație pe care evident că nu ne-o dorim), vom avea nevoie de ajutor de la spitalele desemnate ca fiind de suport pentru pacienți covid (ex. Spitalul CFR sau chiar Spitalul Militar de campanie).
Între timp, de la începutul pandemiei, din donații sau cu ajutorul Primăriei din Timișoara am primit paturi și aparatură suplimentară, cu care putem extinde capacitatea, inclusiv la ATI, numai că avem o mare problemă legată de spațiul de amplasare, cât și de lipsa personalului medical.

Încercăm în continuare să găsim soluții la aceste probleme, optimizăm continuu și schemele de tratament în funcție de rezultatele observate de noi sau din colaborările cu alți medici din România și din afară.
Am conceput și o platformă informatică dedicată, unică în România, pe care am folosit-o în spital pentru a ne ajuta să avem un management mult mai bun al pacienților covid în spital, iar acum și în afara lui, încercăm să implementăm rapid și soluții de telemedicină între spitale, astfel încât să nu trebuiască să mutăm anumiți pacienți, cât și alte măsuri punctuale care să ne ajute să fim mai pregătiți decât am fost acum 3-4 luni”, a mai scris doctorul Musta.

201 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 6 =